Bursa Română de Mărfuri a organizat în data de 23.04.2009, la Cluj, în colaborare cu BRM Terminal Cluj, un nou seminar cu tema Avantajele tranzacţionării în ringul bursier.rnrnLa Seminarul susţinut de lectori ai BRM, au participat reprezentanţi ai autorităţilor contractante din Jud. Cluj, Satu-Mare, Sălaj, dar şi reprezentanţi ai unor firme private din zonă. rnrnTemele abordate au vizat, în principal, gama de servicii bursiere pe care BRM o pune la dispoziţia clienţilor săi, cu accent pe prezentarea Pieţei la disponibil şi a ringurilor specializate de tranzacţionare. Prezentarea Pieţei la disponibil a inclus principalele aspecte legislative, vizând atât Legea nr.357/2005 a burselor de mărfuri, cât şi legislaţia achiziţiilor publice. Au fost expuse, deasemenea, aspecte privind caracteristicile generale ale sistemului de tranzacţionare bursier: metodologie, aplicabilitate, avantaje directe.rnrnCu acest prilej, s-a reiterat faptul că domeniul sensibil al achiziţiilor publice merită atenţia unor consultanţi specializaţi, BRM prezentându-şi şi aici oferta completă de servicii.rnrnDupă ce, în luna martie a.c., a organizat un seminar cu tematică similară în Jud. Harghita, BRM îşi propune să acopere, în lunile următoare, cea mai mare parte a judeţelor ţării, militând în fapt pentru educarea consumatorilor finali ai tranzacţiilor bursiere.rnrnDespre BRM: Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc în data de 10 decembrie 1992. In prezent, BRM a dezvoltat, în acord cu prevederile Legii nr. 357/2005, mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor. Pe Piaţa la disponibil se tranzacţionează mărfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de mărfuri, în cele 9 ringuri: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume şi fructe, cereale şi ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis în premieră pentru piaţa românească primele cotaţii la produse petroliere. Pe Piaţa licitaţiilor se derulează proceduri de achiziţii, vânzări, închirieri şi concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant în domeniul achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pentru orice tip de autoritate contractantă. Activitatea BRM se desfăşoară la sediul central din Bucureşti şi prin reţeaua teritorială care numără 35 terminale. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
În data de 14 iulie, ING Bank România, alături de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, au organizat ING SAFE Talks, o... detalii
Băncile reunite în Federația Patronală a Serviciilor Bancare (Finban), BCR și Unicredit, cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR. Solicitarea a fost făcută după ce în presă au apărut informații privind existența unor schimburi de mesaje între bancheri pe canalele sociale și SMS privind ROBOR. Anunțul publicat de Finban: "POZIȚIA FEDERAȚIEI PATRONALE FINBAN FAȚĂ DE INFORMAȚIILE PUBLICATE ÎN PRESĂ CU PRIVIRE LA PRETINSA COMUNICARE ÎNTRE BĂNCI, PE WHATSAPP ȘI SMS, ÎN PARALEL CU COMUNICAREA OFICIALĂ INTERBANCARĂ DIN CADRUL PROCESULUI DE DETERMINARE A ROBOR🔎 Am constatat cu uimire că apar pe surse, din nou, informații evident trunchiate, scurgeri selective, insinuări și acuzații încă nepublicate despre motivele care ar fi stat la baza rezoluției Consiliului Concurenței în speța ROBOR, în locul unei decizii motivate și al unor probe care să poată fi verificate în... detalii
Băncile europene pot să-i verifice la Biroul de Credit pe românii care vor să obțină credite în alte țări din Europa. Biroul de Credit a semnat un acord de colaborare... detalii
Doar 1 din 4 români aleg să își petreacă vacanța în afara României iar dintre aceștia, 65% și-au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Italia și Turcia. Ca mijloc... detalii
Abonament la Disney+ în pachetul de cont Extra al ING
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei
BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client
Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou
Pavăl Holding a cumpărat Carrefour cu bani de la Banca Transilvania
Firmele care fac investiții verzi și digitale pot obține credite nerambursabile și cofinanțări bancare prin Programul SME Eco-Tech
Proiectul „Afaceri cu rădăcini”: 250 de fermieri și antreprenori sprijiniți prin cursuri gratuite
Consiliul Concurenței face noi precizări despre amenda dată băncilor în cazul ROBOR
Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul
Aplicația BT Go are chat cu AI