Avansul puterii de cumparare a salariilor in februarie 2021, la cea mai mica valoare de dupa impactul initial al pandemiei

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2021-04-20 23:35 Ultima actualizare: 2021-04-20 23:35

Câștigul salarial mediu brut din luna februarie 2021 a fost de 5.497 lei, mai mic cu 30 lei sau 0,9% față de luna precedentă, conform INS. Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 3.365 lei, sumă echivalentă cu 688 euro. După ajustarea cu nivelul preţurilor (55,2% din nivelul mediu european), a rezultat o putere de cumpărare echivalentă de 1.247 de euro la preţurile medii din UE. Este o valoare similară cu cea din luna octombrie a anului trecut.

Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare raportată la cea din octombrie 1990, ultima înaintea liberalizării preţurilor) a scăzut cu 2,8 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară, până la 221,4%.

Pe fondul unei inflații anuale crescute la 3,16% în februarie 2021, avansul puterii de cumpărare a salariilor faţă de aceeaşi lună a anului anterior s-a redus semnificativ, la doar +1,9%.

Este cea mai mica valoare de după cele din aprilie și mai 2020, la impactul inițial al crizei economice indusă de pandemia Covid.

Discrepanța dintre avansul veniturilor salariale (la care s-a adăugat majorarea cu 14% în termeni nominali a pensiilor, respectiv +10,7% în termeni reali) și revenirea producției de mărfuri, rămasă încă sub nivelul din 2019, s-a tradus în majorarea deficitului comercial, care a urcat anul trecut la 18,4 miliarde euro sau 8,5% din PIB estimat pentru 2020.

Pe domenii de activitate, cea mai mare creştere de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-a consemnat în industria extractivă (+8,4% nominal și +5,1% în termeni reali), cu observația că luna februarie a venit cu obișnuita scădere sezonieră a veniturilor în termeni nominali. Sănătatea a rămas pe locul doi, după ce salariile au scăzut cu aproape trei procente față de ianuarie. Podiumul a fost completat de tehnologia informației (+7,5% nominal și +4,2% ca putere de cumpărare).

Trei alte domenii de activitate s-au mai situat peste cota de 3% majorare a puterii de cumpărare, respectiv cercetare-dezvoltare (+3,3%), industria prelucrătoare (+3,2%) și energie electrică şi termică, gaze, apă (+3,1%).

Transportul și depozitarea au coborât la cota zero a evoluției salariului real iar nu mai puțin de cinci sectoare, inclusiv administrația publică (-2,1%) și învățământul (-3,6%), s-au aflat pe minus. Surpriză majoră, pentru prima dată de la declanșarea pandemiei, HoReCa a cedat „lanterna roșie”, sectorul codaș fiind cel de telecomunicații (-5%).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Guvernul renunță la Mastercard pentru portofelul digital

Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că portofelul digital european, EU Digital Identity Wallet (EUDI Wallet), va fi realizat de instituțiile române, după modelul portofelului digital german. Guvernul renunță astfel la... detalii

Salariul minim net pe economie crește la 2.699 lei din luna iulie 2026

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent, iar salariul minim net crește la 2.699 lei, conform unui comunicat al Ministerului Muncii, în care se adaugă: Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei pentru cei cu salariul minim), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr... detalii

Toate platformele cripto sunt obligate să raporteze anual tranzacțiile la ANAF

Pe 1 iulie 2026 expiră perioada tranzitorie prevăzută de Regulamentul (UE) 2023/1114 (MiCA), termen după care furnizorii de servicii de criptoactive care nu dețin autorizație MiCA nu mai pot deservi clienți din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al Hategan Attorneys, în care se adaugă: Măsura îi afectează direct pe cei aproximativ 600.000 de investitori români în criptomonede, în condițiile în care numărul investitorilor români în criptomonede reprezinta, la 31 martie 2026, aproape dublul numărului total de investitori la BVB, conform datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și a Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Practic, mai mulți români investesc în cripto decât pe piața bursieră tradițională locală. „Privind contextul legal local, Ordonanța de Urgență 10/2025 care a intrat în vigoare din 13 martie 2025, a transpus MiCA în legislația română și a stabilit Autoritatea de... detalii

Mobilizare pentru implementarea proiectelor din PNRR

Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetarã aferentã primului trimestru al anului 2026, document care evidențiazã o traiectorie solidã de consolidare fiscalã, conform unui comunicat de presă, în care se mai precizează: În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 21,09 miliarde lei, echivalentul a 1,03% din PIB, situându-se cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru aceastã perioadã. Comparativ cu intervalul similar al anului trecut, deficitul s-a redus cu 22,56 miliarde lei, marcând o scãdere de 1,25 puncte procentuale în PIB fațã de nivelul de 2,28% înregistrat în primul trimestru din 2025. „Rezultatele primului trimestru confirmã faptul cã direcția de consolidare fiscalã pe care ne-am asumat-o prin reformele recente este cea corectã, reușind sã reducem deficitul bugetar la jumãtate fațã de perioada similarã a anului trecut. Am prioritizat... detalii