Autostrada Sibiu–Pitești este prima autostradă care traversează Munții Carpați și reprezintă un proiect strategic al rețelei rutiere naționale, fiind inclusă în Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T).
Finalizarea proiectului este estimată pentru anul 2028, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, care se adaugă:
Proiectul este structurat în cinci secțiuni și are ca obiectiv îmbunătățirea mobilității, reducerea timpilor de călătorie, creșterea siguranței rutiere și stimularea dezvoltării economice a regiunilor pe care le traversează.
Implementarea este asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Împrumutul reprezintă al doilea din cele două împrumuturi aprobate de Banca Europeană de Investiții, în valoare totală de 1 miliard de euro, destinate sprijinirii realizării Autostrăzii Sibiu–Pitești.
Guvernul României a aprobat joi, 12 martie 2026, la propunerea Ministerului Finanțelor, proiectul de lege pentru ratificarea celui de-al doilea contract de finanțare încheiat cu Banca European de Investiții (BEI).
Contractul în valoare de 500 de milioane de euro a fost semnat la București pe 15 ianuarie 2026 de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și la Luxemburg pe 19 ianuarie 2026 și reprezintã cel de-al doilea acord de finanțare încheiat cu BEI pentru realizarea autostrzii Sibiu–Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.
Prin această decizie, Executivul asigură cadrul legal necesar pentru tragerea fondurilor care vor finanța construcția primei autostrăzi ce traversează Munții Carpați, facilitând astfel conexiunea rutieră vitală între regiunile istorice ale României și integrarea în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).
„Autostrada Sibiu–Pitești este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României, cu un rol esențial pentru conectivitatea economică și pentru integrarea coridoarelor de transport europene. Prin parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții asigurăm resursele financiare necesare pentru implementarea acestui proiect strategic și pentru valorificarea fondurilor europene destinate modernizării infrastructurii de transport”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Potrivit prevederilor contractului, împrumutul poate fi tras în maximum 10 tranșe, fiecare în valoare minimă de 50 milioane de euro, iar finanțarea acordată de Banca Europeană de Investiții poate acoperi pânã la 50% din costul total al proiectului.
Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele aferente exproprierilor.
Data limită de tragere a împrumutului este de 3 ani de la data semnării contractului, iar împrumutul poate fi acordat pe o perioadă de până la 27 de ani.
Nu există comentarii pentru această știre.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publicã proiectul de act normativ pentru aprobarea unei scheme de ajutor de stat în valoare totalã de 5,313 miliarde lei, aproximativ 1,05 miliard euro, mecanism ce operaționalizeazã pachetul de mãsuri de relansare economicã adoptat prin Ordonanța de Urgențã nr. 8/2026, conform unui comunicat de presă, în care se adaugă: Inițiativa vizeazã direct consolidarea industriei prelucrãtoare prin finanțarea investițiilor în sectoare economice care înregistreazã în prezent un volum ridicat de importuri. Programul oferã o predictibilitate extinsã mediului de afaceri, având un calendar de implementare pânã în anul 2032 pentru emiterea acordurilor de finanțare și pânã în 2036 pentru plata ajutorului. Un element de noutate îl reprezintã flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct și credit fiscal, în funcție de necesitãțile de capital și de modelul... detalii
Titlurile de stat Tezaur se pot cumpăra în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026 prin platforma online Ghișeul.ro și prin portalul SPV, conform informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor (vezi detalii în anunțul de mai jos). În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt emise în formã dematerializatã. Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãșit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumã considerabilã care reflectã încrederea românilor în acest instrument de economisire. Când... detalii
Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, în data de 3 aprilie 2026, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodatã perspectiva negativã, anumță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Decizia reconfirmã încadrarea României în categoria recomandatã investițiilor și reflectã, potrivit agenției, continuarea eforturilor autoritãților de consolidare fiscalã, în contextul unor provocãri economice interne și externe. „Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiazã încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autoritãților de a continua consolidarea fiscalã și de a menține stabilitatea macroeconomicã. Prioritatea noastrã rãmâne reducerea sustenabilã a deficitului bugetar, continuarea reformelor structurale și valorificarea investițiilor finanțate din fonduri europene, pentru a consolida încrederea investitorilor și a susține creșterea economicã pe termen mediu", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Conform evaluãrii agenției, deficitul bugetar este estimat... detalii
Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 martie a.c. și a devenit cadrul legal aplicabil pentru gestionarea finanțelor publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Într-un context global volatil și un cadru economic complex, marcat de incertitudini externe și presiuni interne, adoptarea acestui buget demonstrează că România își respectă angajamentele și țintește, cu precauție, consolidarea fiscală și stabilitatea economică. Astfel, bugetul aprobat pentru 2026, fundamentat pe venituri de 390.606,8 milioane lei și cheltuieli de 713.207,7 milioane lei (credite de angajament), respectiv 526.291,3 milioane lei (credite bugetare), cu un deficit de 135.684,5 milioane lei, transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul de afaceri și partenerilor externi. România rămâne un stat predictibil, garantând următoarele direcții strategice: Accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR Pentru a... detalii
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații
Carrefour, preluată de Pavăl Holding, Dedeman
Comerțul cu amănuntul, rămas marginal pe plus în 2025
Service-uri auto și firme de asigurări, amendate de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri privind prețurile
9,69%, creșterea prețurilor în 2025. Inflația medie a fost de 7,3%