ANPC a amendat Cetelem pentru modificarea unilaterală a condițiilor contractuale

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2024-03-10 09:55 Ultima actualizare: 2024-03-10 09:55

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic, BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA Paris,sucursala București, care a anunțat demararea procedurilor de sistare a operațiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem, începând din 2023, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:

În urma verificării prin sondaj a unor contracte, comisarii ANPC au identificat o inadvertență între anunțul legat de condițiile sistării operațiunilor din România și procedura aplicată ulterior, respectiv modificarea unilaterală a condițiilor contractuale.

Mai exact, conform anunțului referitor la situația liniilor de credit cu card de credit atașat, acordate până în data de 15 iunie 2023, Cetelem avea în vedere o abordare etapizată, în funcție de data expirării contractelor de credit și, reprezentanții operatorului au afirmat că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, nu se vor mai prelungi contractele de credit cu linii de credit și card de credit atașat, care ajung la termen în perioada ianuarie – aprilie 2024, procedând la notificarea clienților cu două luni înainte de expirarea contractului.

Numărul total de linii de credit cu card atașat, în derulare la 31.12.2023, era de 176 488, conform precizărilor Cetelem.

În realitate, operatorul a informat prin notificările transmise consumatorilor, modificarea prevederilor contractuale în sensul prelungirii Contractului de credit cu linii de credit si card atașat în ceea ce privește condițiile de rambursare și nu încetarea prelungirii contractelor de credit cu linii de credit și card de credit atașat, consumatorii având în continuare obligația de plată a dobânzii și a tuturor celorlalte costuri, cu excepția dreptului de utilizare a liniei de credit.

Ca atare, echipa de control ANPC a constatat faptul că Cetelem a încălcat prevederile legale în vigoare și a aplicat operatorului economic o amendă contravențională în valoare de 60 000 lei, precum și măsura complementară prin care a dispus alinierea tuturor contractelor similare, în conformitate cu prevederile legale în termen de 30 zile, respectiv prelungirea perioadei contractuale să se facă doar după încheierea actelor adiționale aferente între părți, acceptate de consumatori, prin care să se stabilească fără echivoc în ce condiții se vor derula respectivele contracte și pe ce perioadă.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ANPC

Cum se face o reclamație online la ANPC?

ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) a făcut mai greoaie procedura de depunere a unei reclamații online, pe site-ul instituției, se plâng oamenii, pe pagina Facebook a instituției: "Ati facut... detalii

ANPC a amendat Cetelem pentru modificarea unilaterală a condițiilor contractuale

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic, BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA Paris,sucursala București, care a anunțat demararea procedurilor de sistare a... detalii

Paul Anghel, director in cadrul ANPC, anchetat pentru coruptie de DNA

Paul Anghel, director general la Directia generala control si supraveghere piata si aromonizare europeana din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), este anchetat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Procurorii Direcţiei... detalii

Reclamatiile la ANPC impotriva bancilor si IFN-urilor: 463 in anul 2021

Pe parcursul anului 2021, la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au fost înregistrate 463 reclamații din partea consumatorilor de servicii financiare oferite de banci si Institutii Financiare Nebancare (IFN).ANPC a verificat instituții financiare bancare și nebancare, constatându-se că, în cazul unei instituții financiare nebancare, caracteristicile principale ale creditului erau prezentate într- un mod înșelător/ambiguu.Extras din Raportul anual ANPC 2021:Servicii financiareANPC a acordat o atenție deosebită plângerilor consumatorilor privind serviciile financiare, ținând cont de impactului financiar foarte puternic asupra consumatorilor atunci când le sunt încălcate drepturile.Pe parcursul anului 2021:• au fost înregistrate 463 reclamații din partea consumatorilor;• au fost încheiate 7 Procese Verbale de Constatare a Contravenției, cu amenzi în valoare totală de 92.000 lei și 5 avertismente;• au fost restituite consumatorilor sume în valoare 1.396.760,83 lei, 3.662.407,12 CHF și 3.377.937,73 Euro ca urmare a acțiunilor... detalii