Băncile din Uniunea Europeană nu au nevoie de o injecţie masivă de capital pentru a face faţă provocărilor ridicate de criza datoriilor suverane, a anunţat Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters.rnrnAutoritatea Bancară Europeană nu a făcut un apel pentru o recapitalizare urgentă şi masivă a băncilor din Uniunea Europeană. Testele de stres derulate de EBA arată că băncile europene şi-au consolidat în mod semnificativ capitalul şi că sunt capabile să reziste unor scenarii macroeconomice nefavorabile, un punct de vedere care nu s-a modificat după publicarea de noi informaţii cu privire la expunerea pe datoriile suverane, se arata intr-un comunicat al EBA.rnrnrnAutoritatea Bancară Europeană a reacţionat astfel la un articol publicat luni în Financial Times Deutschland, conform căruia preşedintele EBA, Andrea Enria, ar fi preocupat de structura de capital a băncilor din UE şi ar putea cere puteri sporite. Anterior, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă că băncile europene au nevoie de o ‘recapitalizare substanţială’ pentru a evita o nouă recesiune.rnrnEBA a precizat că monitorizează riscurile pentru băncile europene şi trimite instituţiilor UE opiniile sale cu privire la posibilele politici. ‘Marile bănci din UE şi-au consolidat în mod semnificativ rezervele de lichidităţi, au prelungit profilul de maturitate al pasivelor şi au acoperit cea mai mare parte a nevoilor de finanţare pentru 2011. Cu toate acestea, pentru viitor este important să fie restabilit un acces normal la pieţele de finanţare pe termen mediu şi lung’, adaugă EBA.rnrnLa nivelul UE, testele de stres derulate în luna iulie au arătat că opt din cele 90 de mari grupuri bancare europene nu vor face faţă unei recesiuni prelungite şi vor fi nevoite să strângă capital în valoare de 2,5 miliarde de euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii