Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele opt luni din 2025 un deficit de 18.789 milioane euro, cu 4% mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior (scădere semnificativă față de 17% la finele lunii iulie), potrivit datelor publicate de BNR.
Rezultatul echivalează cu circa -5% din PIB estimat curent și se încadrează înprognoza oficială de -8% din PIB pe întregul an, anunțată de Comisia Națională de specialitate.
Deficitul a crescut moderat pe segmentul de bunuri. Totodată, spre deosebire de evoluțiile din prima parte a acestui an, s-a mărit excedentul pe partea de servicii. Soldul general a fost înrăutățit ușor de creșterea marginală a minusului pe segmentul de venituri primare și ceva mai mult de soldul pozitiv diminuat puternic la venituri secundare.
Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o majorare cu aproximativ 3% a deficitului extern (de la -12.536 milioane euro la -12.902 milioane euro). Creșterea cu 4,7% a deficitului pe partea de bunuri (de la -20.448 milioane euro până la -21.408 milioane euro) a fost însoțită de un avans cu 7,5% al soldului pozitiv la servicii (de la +7.912 milioane euro la +8.506 milioane euro).
Serviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție pozitivă (+4.605 miliarde euro, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut), semnificativ peste serviciile de transport (+4.235 miliarde euro, nivel cu 33% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut).
Totodată, a scăzut marginal soldul la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (-0,4%, până la +1.869 miliarde euro). Deficitul din turism a ajuns la -2.513 milioane euro, mai mic decât la finele lunii iulie, când s-a situat la -2.852 milioane euro dar cu 7% mai mult față de perioada ianuarie – august 2024.
Soldul pe segmentul de venituri primare a fost de -5.977 milioane euro (cu 0,8% peste minusul din primele opt luni ale anului anterior). Pe partea de venituri secundare, care include transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, rezultatul net a fost de doar +90 milioane euro de la +467 milioane euro în urmă cu un an. În timp ce intrările au crescut cu 6%, ieșirile au avansat cu 15% după creșterea semnificativă a numărului de lucrători veniți din străinătate.
Investițiile directe ale nerezidenților efectuate în primele opt luni din 2025 au totalizat 4.685 milioane euro, sumă cu 11% mai mare față de cele 4.224 milioane euro consemnate înaugust 2024, după revenirea spectaculoasă din iulie (+33%) de la -30% din mai 2025.
Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3.251 milioane euro, în timp ce creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1.434 milioane euro, modificare majoră de la cele -1.052 milioane euro consemnate în urmă cu trei luni.
Datoria externă totală a ajuns în august 2025 la 222,3 miliarde euro, cu 18,8 miliarde euro mai mare decât la finele lui 2024. În primele opt luni din 2025, creșterea de circa 16,5 miliarde euro consemnată pe segmentul datoriei pe termen mediu și lung (88% din total) a fost însoțită de un avans cu 2,3 miliarde euro al datoriei pe termen scurt.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finele lunii august 2025 a fost de 14,8%, în ușoară creștere față de iulie însă departe de nivelul de 21,5% consemnat în anul 2024. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a crescut la 5,9 luni, valoare peste cea de 5,7 luni consemnată la sfârșitul anului precedent.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a urcat la 102,6%, după ce susținerea conjuncturală a monedei naționale din perioada alegerilor îl coborâse la 88,6% în luna mai.
Nivelul, cel mai ridicat din ultimii ani, permite o bună reziliență la șocuri financiare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Titlurile de stat Tezaur se pot cumpăra în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026 prin platforma online Ghișeul.ro și prin portalul SPV, conform informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor (vezi detalii în anunțul de mai jos). În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt emise în formã dematerializatã. Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãșit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumã considerabilã care reflectã încrederea românilor în acest instrument de economisire. Când... detalii
Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, în data de 3 aprilie 2026, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodatã perspectiva negativã, anumță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Decizia reconfirmã încadrarea României în categoria recomandatã investițiilor și reflectã, potrivit agenției, continuarea eforturilor autoritãților de consolidare fiscalã, în contextul unor provocãri economice interne și externe. „Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiazã încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autoritãților de a continua consolidarea fiscalã și de a menține stabilitatea macroeconomicã. Prioritatea noastrã rãmâne reducerea sustenabilã a deficitului bugetar, continuarea reformelor structurale și valorificarea investițiilor finanțate din fonduri europene, pentru a consolida încrederea investitorilor și a susține creșterea economicã pe termen mediu", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Conform evaluãrii agenției, deficitul bugetar este estimat... detalii
Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 martie a.c. și a devenit cadrul legal aplicabil pentru gestionarea finanțelor publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Într-un context global volatil și un cadru economic complex, marcat de incertitudini externe și presiuni interne, adoptarea acestui buget demonstrează că România își respectă angajamentele și țintește, cu precauție, consolidarea fiscală și stabilitatea economică. Astfel, bugetul aprobat pentru 2026, fundamentat pe venituri de 390.606,8 milioane lei și cheltuieli de 713.207,7 milioane lei (credite de angajament), respectiv 526.291,3 milioane lei (credite bugetare), cu un deficit de 135.684,5 milioane lei, transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul de afaceri și partenerilor externi. România rămâne un stat predictibil, garantând următoarele direcții strategice: Accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR Pentru a... detalii
Ministerul Finanțelor reafirmã cã atragerea fondurilor europene reprezintã prioritatea zero, conform unui comunicat de presă, în care se adaugă: Agenția de evaluare financiarã Moody's Ratings a finalizat revizuirea periodicã a profilului de credit al României, reconfirmând potențialul solid de creștere economicã pe termen mediu și capacitatea de reziliențã a țãrii în fața șocurilor externe. Concluziile analizei valideazã direcția mãsurilor de consolidare fiscalã demarate în 2025 și subliniazã importanța menținerii disciplinei bugetare pentru asigurarea unei traiectorii sustenabile a datoriei publice. „Analiza Moody's confirmã faptul cã România deține o economie stabilã și un grad de dezvoltare care ne oferã o poziție competitivã în regiune. Evaluarea vine într-un moment important, înaintea adoptãrii bugetului de stat, care trebuie definitivat cât mai rapid într-o formã responsabilã și corectã, pentru asigurarea pe de o parte a disciplinei fiscale, iar pe de... detalii
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații
Carrefour, preluată de Pavăl Holding, Dedeman
Comerțul cu amănuntul, rămas marginal pe plus în 2025
Service-uri auto și firme de asigurări, amendate de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri privind prețurile
9,69%, creșterea prețurilor în 2025. Inflația medie a fost de 7,3%
Comerțul, -4% în noiembrie 2025 față de aceeași lună a anului anterior