Exporturile României au fost în august 2025 de 6,8 miliarde euro (+3,5% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat valoarea de circa 9,4 miliarde euro (-0,5%), conform datelor publicate de INS.
Deficitul comercial lunar s-a păstrat la -2,6 miliarde euro, a treia cea mai mică valoare din ultimele 12 luni și cu aproape 10% mai puțin decât în aceeași lună a anului precedent.
În primele opt luni din 2025,exporturile au cumulat 63.338,4 milioane euro (+3,6% față de aceeași perioadă a anului precedent) iar importurile s-au cifrat la 85.284,3 milioane euro (+3,9%). După ce în ultimele patru luni exporturile au crescut mai repede decât importurile, deficitul comercial a ajuns la 21.945,9 milioane euro, în creștere cu 1.024,9 milioane euro (+4,9%, de la +10,7% la finele S1) față de aceeași perioadă din 2024.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate s-a situat la 77,4%, peste valoarea consemnată anul trecut (76,6% în 2024). Este un indicator care reflectă o evoluție favorabilă din perspectiva competitivității mărfurilor românești și o reorientare (lentă) a motoarelor de creștere, în pofida unor rezultate mai slabe decât anul trecut în sectorul industrial.

Rezultatul negativ acumulat pe segmentul de mărfuri în primele opt luni ale anului a fost de 5,1% din rezultatul economic anual estimat (377,4 miliarde euro), în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 9,5% din PIB (-35,9 miliarde euro).
Astfel, deficitul comercial se află pe o traiectorie ce se încadrează în cea mai recentă prognoză a Comisiei Naționale de specialitate.
Schimburile cu țările UE au fost de 45,3 miliarde euro la export și 61,3 miliarde euro la import (71,5% din exporturi și 71,9% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de circa 18 miliarde euro și importuri de 24 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de circa -16 miliarde euro cu statele UE şi de -6 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare.
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport a consemnat un minus considerabil în august 2025 (-685 milioane euro doar în august, față de -129 milioane euro în iulie și -880 milioane euro în cele șapte luni anterioare), ponderea acestui segment (în anii trecuți excedentar) crescând brusc de la 5% la 7% din deficit.

La categoria de mărfuri manufacturate mai puțin mașinile, minusul din schimburile cu exteriorul s-a apropiat de 7 miliarde euro (31% din soldul negativ consemnat per total). Ceea ce ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă din perspectiva tendinței tot mai clare de dezindustrializare și a competitivității tot mai reduse a produselor românești, nu doar la export ci chiar pe piața internă.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat 2,74 miliarde euro sau aproximativ o optime din deficitul comercial. Gradul de acoperire al importurilor de alimente pe baza exporturilor efectuate a crescut la 64%, de la 58% în S1 2025 și 57% pe ansamblul anului trecut. Totuși, revenirea mai are până la nivelul de 70% consemnat în 2023.
Consumul de carburanți din import a condus la un deficit sectorial de 3,2 miliarde euro, adică aproape o cincime peste cel (mult mai cunoscut) de la produse alimentare. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice, situat deja la peste 9 (nouă) miliarde euro. Per total, petrochimia a generat patru șeptimi din deficitul comercial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în iunie 2026 de 8,70 miliarde euro (+5,9% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,66 miliarde euro (+9,9%), conform... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în iunie 2026 cu 0,84% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
România este țara membră UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o îmbunătățire de 6 puncte procentuale (pp) brut... detalii
Datoria publică a României a fost de 60,2% din PIB la finele lunii aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii
Deficitul bugetar, 2% din PIB la jumătatea anului. Plățile pentru dobânzi, mai mari decât ajustarea fiscală
Semnal de alarmă - producția industrială, -3,3% după primele cinci luni ale anului
Inflația anuală - scădere semnificativă, până la 10,42%
Deficitul comercial lunar, în scădere la 2,6 miliarde euro în mai 2026
România, cea mai mare scădere a numărului de angajați din UE
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10% după primele patru luni din 2026
Deficitul bugetar, -1,75% după primele cinci luni ale anului
Românii, pe locul 4 în UE la numărul de ore lucrate săptămânal
Deficitul comercial lunar a trecut iar pragul de 3 miliarde euro în aprilie 2026
Comerțul cu amănuntul, -5,5% pe primele patru luni din 2026