Sergiu Oprescu, Alpha Bank: Programul Prima Casa poate determina scaderea dobanzii la credit

Autor:

Bancherul.ro
2009-05-27 09:01

Garantarea unei “porţiuni” a creditului, prin programul “Prima Casă”, va determina o reducere a dobânzilor, însă acest lucru “va ţine” de fiecare bancă, impactul cel mai mare din punct de vedere al creditării fiind la împrumuturile în euro, a declarat marţi preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.rnrn”Din punct de vedere al costului creditului, faptul că există o porţiune garantată de stat înseamnă că va exista o reducere a dobânzii. Acest lucru va depinde de fiecare bancă”, a spus Oprescu după întâlnirea ministrului Finanţelor cu bancherii, desfăşurată la sediul Băncii Naţionale a României.rnrnÎn ceea ce priveşte normele de creditare, Oprescu a precizat că se aşteaptă ca şi Banca Naţională să intervină.rnrn”Spre exemplu, norma care prevede că valoarea ratei în venitul lunar este de 50% ar trebui ridicată”, a explicat Oprescu, citat de Mediafax.rnrnBăncile comerciale vor înainta până joi propuneri concrete privind modul în care ar dori să se finalizeze programul “Prima Casă”.rnrnPotrivit preşedintelui Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, la întâlnire au participat toate băncile comerciale reprezentate în consiliul de administraţie al Asociaţiei Române a Băncilor.rnrnMinistrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, a declarat, marţi că proiectul Prima Casă” se va aplica pe o perioadă de patru ani şi prin intermediul acestuia vor fi construite circa 50.000 de locuinţe.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Cum folosim un card de cumpărături fără să plătim dobândă

Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii