Guvernul a inceput deja discutiile cu reprezentantii Bancii Mondiale pentru a obtine un imprumut care sa finanteze deficitul bugetar din surse externe.rnrnCatalin Pauna, economist sef al BM, a precizat ca deocamdata se tatoneaza terenul.rnrnValoarea sumei care va fi imprumutata nu este stabilita momentan, deoarece marja de manevrare este mare, valoarea unui imprumut depinde de expunerea Bancii la tara respectiva, de riscurile pe care implementarea unui asemenea program le-ar percepe si de natura acestuia.rnrn”Daca luam exemplul Ungariei si al Poloniei, imprumutul poate ajunge pana la un miliard de euro. Insa sumele reprezinta pasul al doilea intr-o astfel de discutie. Primul pas este pregatirea proiectului de reforma”, a declarat pentru Bussiness Standard economistul-sef al BM.rnrnPresedintele Traian Basescu s-a intalnit joi, la Palatul Cotroceni, cu o delegatie a Bancii Mondiale, condusa de Orsalia Kalantzopoulos, directorul Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si tarile baltice, regiunea Europa si Asia Centrala avand discutii pe aceeasi tema. Vineri, Banca Mondiala va prezenta un Raport care analizeaza impactul crizei economice si financiare globale asupra noilor membri ai UE, inclusiv Romania.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii