Salariu mediu lunar, fara sporuri, de 1.000 de euro pentru bugetarii din administratia centrala

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-29 08:07 Ultima actualizare: 2009-01-29 08:07

Salariul mediu lunar, fără sporuri, a fost în anul 2008 de aproape 1.000 de euro, pentru instituţiile din administraţia centrală, după o statistică oficială care relevă că un angajat al Înaltei Curţi de Casaţie a fost plătit în medie pe lună cu 9.926 lei, cel mai puţin având CES, cu 1.600 lei.rnrnO listă cu 42 de instituţii la care salariile sunt finanţate exclusiv de la bugetul de stat, deţinută de Agenţia NewsIn, arată că în cursul anului trecut, salariul mediu al unui angajat la stat a fost de 3.449 RON sau de 937 de euro, la un curs de 3,68. Salariile medii din documentul citat, care se află pe masa negocierilor dintre partidele coaliţiei şi sindicate în alcătuirea bugetului pe acest an, nu sunt egale. Astfel, cei mai bine plătiţi angajaţi ai statului au fost cei ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde media venitului lunar a fost de 9.926 de lei (2.697 euro).Consiliul Superior al Magistraturii a avut un salariu mediu lunar de 9.706 lei (2638 euro), în vreme ce salariul mediu lunar la Consiliul Concurenţei a fost de 8.585 lei (2.333 euro). rnrnSunt opt instituţii bugetare care au salariul mediu lunar de peste 2.000 de euro – celor deja enumerate li se adaugă Curtea Constituţională, unde media salariilor acordate de stat pe o singură lună a fost de 8.321 lei (2.261 euro), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, cu 8.180 (2.223 euro), Curtea de Conturi (7.584 lei, 2.061 euro), Ministerul Public, cu un salariu mediu lunar de 7.404 lei (2.012 euro) şi Ministerul Afacerilor Externe (7.393 lei, 2.002 euro).rnrnNu mai puţin de 16 instituţii bugetare au avut salariul mediu lunar de peste 1.000 de euro în cursul anului trecut. În topul acestora se află Ministerul IMM-urilor, turismului şi comerţului, cu un salariu mediu lunar de 6.899 lei, adică 1.875 euro. Angajaţii Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor au avut o medie a salariului lunar de nu mai puţin de 6.859 lei (1.884 euro). Senatul şi Camera Deputaţilor sunt despărţite în topul salariaţilor de peste o mie de euro de Ministerul Justiţiei. Astfel, cei de la Senat au avut anul trecut un salariu mediu lunar de 6.400 lei (1.742 euro), cei de la Justiţie au avut 6.258 lei media lunară, iar cei de la Camera Deputaţilor, 6.144 lei.rnrnAngajaţii de la cancelaria primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu au avut un salariu mediu lunar de 4.715 lei (1.281 euro), cei de la Administraţia prezidenţială, 3.465 lei (900 euro). În categoria bugetarilor din administraţia centrală care au fost plătiţi în medie lunară cu salarii cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei se mai află, în ordine descrescătoare, cei de la Consiliul Legislativ, Agenţia Naţională de Integritate, CNA (4.272 lei), Consiliul pentru Combaterea Discriminării (4.165 lei), cei de la Ministerul Transporturilor, de la Avocatul Poporului (3.834 lei, 1.042 euro). Şi cei angajaţi la CNSAS, la Ministerul Agriculturii, Autoritatea Electorală Permanentă, la Ministerul Comunicaţiilor, la Secretariatul General al Guvernului sau la Secretariatul pentru revoluţionari au avut salarii de peste 3.000 de lei ca medie lunară pe anul trecut.rnrnPe lista instituţiilor din administraţia centrală care au avut salarii medii mari, pe ultimul loc se află cei de la Consiliul Economic şi Social, cu o medie 1.693 lei, precedaţi de cei de la Ministerul Finanţelor, care, spre deosebire de colegii lor de la Înalta Curte de Casaţie sau de la CSM, au avut o medie lunară a salariului de doar 2.269 lei.Mai bine plătiţi ca ei au fost angajaţii Ministerului Sănătăţii, care au avut salariul mediu lunar de 2.334 lei sau de la Ministerul Mediului, cu 2.437 lei, de la M. Educaţiei, cu 2.500 lei.rnrnPrecizăm că toate salariile înregistrate pe lista instituţiilor citate sunt de calculate fără sporuri şi stimulente, care, în unele cazuri, au dus la dublarea sumei de bază.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania

Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii

Provident are 200.000 de clienți activi

Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii

BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă

Grupul Financiar Banca Transilvania intră pe piața fondurilor tranzacționate la bursă prin lansarea BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI, liderul pieței de asset management în... detalii

BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată

„Nu pot să reactivez aplicația YOU de la BRD cu credențialele primite de la bancă pe e-mail și telefon, iar atunci când sun la call center pentru ajutor, apelul nu... detalii