România a consemnat în ianuarie 2022 o scădere a producției industriale față de luna precedentă, de -1,2% pe seria brută, potrivit datelor comunicate de INS.
Pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, s-a consemnat o majorare de 2,9%, rezultat favorizat de dispunerea zilelor lucrătoare.
Evoluția față de aceeași lună a anului precedent a fost identică pe seria brută și pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate (+1,1%). Avansul consemnat se află mult sub valoarea înregistrată pe 2021 (+5% pe datele provizorii) iar prima lună a anului a fost ceva mai slabă din perspectiva industriei decât ianuarie 2018.
În structură, revenirea indică mai degrabă o încetinire, deoarece industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale a avut un avans redus (+1,5%) față de aceeași lună a anului anterior.
În contextul creșterii prețurilor la resursele energetice, a rezultat în ianuarie un recul al activității pe acest segment (-5,5%) și un declin conjunctural în sectorul extractiv (-11,4%).
Aceste date pot fi interpretate mai bine dacă se face apel la seria producției industriale din aceeași lună ianuarie pe intervalul 2018 – 2022, ce are ca reper nivelul mediu consemnat în anul de referință 2015 (valoare 100).
Iată cum se prezintă situația, conform graficului INS, cu observația că producția industrială din ianuarie 2022 se prezintă sub cea din urmă cu patru ani:
[1]
Printre industriile cu rezultate bune consemnate în prima lună a anului curent, se numără repararea și întreținerea mașinilor și echipamentelor (+42,5%), tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+34,2%), fabricarea altor mijloace de transport (+20,1%), industria de pielărie (+17,9%) și fabricarea produselor din tutun (+16,9%).
La polul opus al rezultatelor pe produse manufacturate, s-au situat fabricarea de mobilă (-17,1%), producția de substanțe chimice (-11,9%), fabricarea echipamentelor electrice (-9,6%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (-7,6%), producția de băuturi (-6,1%) și extracția petrolului brut și gazelor naturale (-5,6%).
Pe marile grupe de produse industriale, se remarcă avansul înregistrat la bunurile de uz curent (+9% față de aceeași lună a anului trecut) și scăderea puternică la bunuri de folosință îndelungată (-19%). Bunurile de capital (-1,2%) și bunurile intermediare (+2,1%) au avut evoluții contrare, mai apropiate de rezultatele de anul trecut, reeditate (0%) de industria energetică.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în octombrie 2025 față de luna anterioară atât pe seria brută (-0,6%) cât și pe cea ajustată... detalii
Valoarea producției agricole în 2024 a consemnat un rezultat de -4,3% în raport cu anul precedent, potrivit datelor definitive comunicate de INS. Sectorul vegetal (-10,1%) și cel al serviciilor prestate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere marginală (-0,16%) în mai 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
România, la 78% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE
Producția industrială, la cota -1,8% după 11 luni din 2024
Deficitul contului curent, peste 26 miliarde euro în noiembrie 2024
Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Producția industrială, în scădere semnificativă
Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta