Sectorul cerealelor este doar o componentă a agriculturii care suferă de pe urma crizei financiare globale. Procesatorii de carne întâmpină la rândul lor probleme grave. “În domeniul procesării cărnii de porc efectele crizei economice se vor face simţite în primele luni ale anului viitor, cererea pentru carnea de porc specifică perioadei sărbătorilor menţinând piaţa de profil ridicată. Însă începând cu primele luni ale anului viitor ne vom vedea nevoiţi să reducem preţul cărnii cu cinci la sută sau chiar mai mult, cererea pentru aceste produse reducându-se ca în cazul multor alte bunuri din industria agricolă”, a spus preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz. rnrnFurnizorii de materii prime vor garanţii rnrnCriza din agricultură a determinat furnizorii români de materie primă să ia măsuri de precauţie, dar după cum spun cumpărătorii, prudenţa furnizorilor se traduce prin nişte schimbări de politică de marketing ce nu avantajează niciuna dintre părţi. “Furnizorii au început să ceară plata în avans. Nu-i condamnăm pentru măsurile de circumspecţie, însă procesatorii nu au cum să plătească în avans, în condiţiile economice actuale. În acest fel furnizorul rămâne cu marfa în stoc, iar procesatorii nu mai produc, astfel că ablele părţi au de pierdut”, a declarat pentru NewsIn directorul executiv al Agro Internaţional, Mariana Grigore. rnrnPlata în avans este doar una ditre măsurile de precauţie ale furnizorilor, după cum spune vicepreşedintele Agricola Internaţional Bacău, Grigore Horoi. “Mulţi dintre furnizori au început să facă livrări doar pe plăţi garantate, iar în condiţiile date puţine companii pot veni cu garanţii”, a declarat pentru NewsIn, reprezentantul Agricola. rnrnPotrivit preşedintelui Interagro, procesatorii şi comercianţii români din agricultură cer, pentru evitarea unui colaps al sectorului, intervenţia de urgenţă a autorităţilor, prin măsuri fiscale şi acordarea de subvenţii, pentru o agricultură care şi în condiţii economice normale întimpină probleme rnrnPotrivit lui Ioan Niculae, în România sunt lucrate doar cinci milioane de hectare din cele 9,3 milioane dee hectare de teren agricol, ceea ce însemnă puţin peste 50% din suprafaţa totală. Asta în condiţiile în care în toate celelalte state comunitare, spune Niculae, suprafaţa agricolă este cultivată în proporţie de 100%. rnrnOrganizaţiile profesionale din domeniul agricol au reclamat în ultima perioada întârzieri mari în acordarea subvenţiilor agricole şi aşa insuficiente. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii
Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii
Grupul Financiar Banca Transilvania intră pe piața fondurilor tranzacționate la bursă prin lansarea BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI, liderul pieței de asset management în... detalii
„Nu pot să reactivez aplicația YOU de la BRD cu credențialele primite de la bancă pe e-mail și telefon, iar atunci când sun la call center pentru ajutor, apelul nu... detalii
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul