Stabilirea de catre banci a unui nivel crescut al avansului la credite corespunde noilor reguli bancare prudentiale si reprezinta un efect direct al eliminarii de către legea dării in plata a tuturor garanțiilor aferente creditului, cu excepția ipotecii imobiliare, precizeaza Banca Nationala a Romaniei (BNR) intr-un comunicat de presa.
BNR a facut aceasta precizare “pentru a înlătura confuziile lansate în spațiul public privind cauzele măririi avansului la creditele cu ipotecă, în cazul menținerii textului actual al Legii dării în plată”.
BNR: “În cadrul emisiunii Dupa 20 de ani difuzată de ProTV în data de 06.03.2016, cu privire la aspecte ce conduc la mărirea avansului de către instituțiile de credit, dl Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, a avut în vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, act normativ care transpune Directiva Europeană privind cerințele de capital (CRD IV).
Prin urmare, reprezentantul BNR nu a făcut referire la așa numita ”lege bail-in” (în fapt Legea nr 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit), cum se menționează în mod eronat în diferite publicații care au preluat comentariile inițiatorului legii privind darea în plată.
Precizăm că actul normativ de transpunere a Directivei CRD IV solicită instituţiilor de credit să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite corespunde acestor reguli si reprezinta un efect direct al eliminarii de către legea dării in plata a tuturor garanțiilor aferente creditului, cu excepția ipotecii imobiliare”.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii
Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii
Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii
Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul
Unicredit are probleme cu funcționarea aplicației și cardurilor (actualizat)
Patria Asset Management, cumpărată de BRD Asset Management
Magazinele pot accepta plăți Ropay fără comision prin aplicația CEC app
Aplicație bancară pentru copii la CEC Bank