Băncile din Grecia, închise de la 29 iunie, se vor redeschide luni, dar grecii vor putea retrage în continuare numai 60 de euro pe zi, a afirmat joi seară ministrul adjunct de finanțe Dimitris Mardas la postul național de televiziune.
“Cu începere de luni, cetățenii vor putea merge la bănci pentru orice operațiune”, a declarat ministrul, subliniind în același timp că retragerile vor rămâne limitate la 60 de euro pe zi.
Anunțul redeschiderii băncilor intervine la câteva ore după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a hotărât finanțarea de urgență pentru băncile grecești cu 900 milioane de euro în decurs de o săptămână, iar zona euro a dat undă verde negocierilor privind al treilea plan de ajutorare a Greciei pe o perioadă de trei ani.
Aceste decizii au fost luate la o zi după adoptarea de către parlamentul grec a primei serii de măsuri de austeritate cerute de creditorii țării.
Joi seară, Ministerul de Finanțe de la Atena a informat că băncile rămân închise până duminică, 19 iulie.
Este a treia săptămână de când băncile elene au fost închise, la sfârșitul lunii iunie, după retrageri masive de numerar din partea cetățenilor greci îngrijorați.
Măsura a urmărit “protejarea sistemului financiar și a economiei Greciei, din cauza lipsei de lichidități”, potrivit ministerului.
De la închiderea băncilor și impunerea unui control asupra capitalurilor, suma maximă pe care o pot retrage persoanele aflate în posesia unui cont grec este de 60 de euro pe zi. Turiștii și alte persoane cu card emis pe un cont străin nu sunt supuse acestei restricții.
Unele sucursale bancare au rămas deschise pentru pensionarii care nu posedă carduri.
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii
Clienții Alpha Bank vor mai putea folosi conturile, cardurile, aplicația și alte servicii până în 14 august. Ulterior, dacă acceptă, ei vor fi transferați la Unicredit, cea care a cumpărat... detalii