România ar avea nevoie de o finanţare de 5-7 miliarde lei până la sfârşitul acestui an, bani pe care îi poate obţine fie din rezervele Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), fie din alte surse, a declarat, marţi, ministrul Varujan Vosganian.rnrn”Pentru sfârşitul acestui an, avem nevoie de finanţare între 5 şi 7 miliarde lei. Nu ne facem însă griji, deoarece putem susţine această finanţare, din rezervele MEF, pe care, totuşi, nu vrem să le utilizăm. O parte din bani va fi obţinută din reducerea RMO-urilor în lei (rezervelor minime obligatorii – n.r.) de către banca centrală, iar pentru restul nu există niciun pericol să nu găsim finanţare la o dobândă sub dobânda Lombard. În plus, există interesul din ce în ce mai mare din partea populaţiei pentru titlurile de stat”, a mai spus, marţi, ministrul Vosganian. rnrnJoi, Banca Naţională a României (BNR) a decis să reducă rezervele minime obligatorii la pasivele în lei ale băncilor comerciale de la 20% la 18% şi a menţinut nivelul la 40% din pasivele în valută, decizia vizând, potrivit BNR, îmbunătăţirea gestiunii lichidităţii pe piaţa interbancară, în condiţiile amplificării turbulenţelor de pe piaţa financiară internaţională.rnrnEfectul concret al deciziei de joi ar fi, potrivit analiştilor, eliberarea în piaţă a încă 2 miliarde lei, care ar putea contribui la reducerea tensiunii din piaţa monetară, după ce, în ultimele săptămâni, dobânzile au ajuns şi la 100%.rnrnDuminică, ministrul declarase că populaţia a cumpărat recent, într-o perioadă de 2-3 zile, titluri de stat de peste 120 milioane lei, în condiţiile în care, în prezent, valoarea titlurilor de stat deţinute de populaţie este de “sute de milioane de lei”. rnrnPotrivit ministrului economiei şi finanţelor, municipalităţile se finanţează în proporţie de 80% de la bugetul de stat. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Atunci când vrei să-ți deschizi un cont bancar, te întrebi ce bancă să alegi, în funcție de preferințe: să fie românească, cu sucursale la care să poți merge să vorbești... detalii
Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii
Creditele noi în lei acordate de bănci populației în primele două luni din 2026 au însumat 15,8 miliarde lei, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului precedent, când... detalii
Pentru că atunci când cineva îți oferă ceva gratis, trebuie să te uiți cât te costă, să vedem cât trebuie să plătim pentru un pachet de cont curent pe firmă... detalii
Dacă fac un depozit în bancă, trebuie să plătesc comisioane?
Magazinele nu mai sunt obligate să dețină POS-uri
Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"
Dobânda la cardul de credit AXI Card se ascunde ca Aleodor Împărat
Google AI ne dă informații false nu din greșeală, ci din prostie
Pentru cumpărăturile cu un card de credit poți plăti o dobândă și de 40%
Studiu de impact al plafonării comisioanelor la credite
Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut
Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?
Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)