Subsidiara din Ungaria a grupului financiar belgian KBC, al treilea jucător de pe piaţă după active, a suspendat acordarea a două tipuri de credite imobiliare, la care avansul solicitat clienţilor era de doar 5%, a anunţat joi banca, potrivit Reuters.rnrnBanca a suspendat cele douăproduse – un credit pentru locuinţe şi unul pentru nevoi personale cu garanţie imobiliară – din 14 octombrie, a precizat banca.rnrnSubsidiara KBC este ultima dintr-o serie de bănci din Ungaria care au înăsprit condiţiile de acordare a creditelor, în contextul crizei financiare mondiale.rnrnCreditele suspendate de KBC erau disponibile în forinţi şi în monede străine, inclusiv franci elveţieni şi euro.rnrn”Monitorizăm în mod continuu evoluţiile din piaţă şi riscurile potenţiale pentru clienţi”, a anunţat subsidiara din Ungaria a KBC, K&H. rnrnBanca a precizat că acordă în continuare împrumuturi în conformitate cu procedurile standard, acceptând un nivel al creditului de cel mult 80% din valoarea achiziţiei.rnrnÎn schimb, Erste Group Bank, al treilea creditor din Europa emergentă, a anunţat că nu înăspreşte deocamdată condiţiile de creditare pe piaţa ungară, dar analizează condiţiile de acordare atât pentru segmentul imobiliar, cât şi pentru companii.rnrn”Cum am fost întotdeauna prudenţi în procedurile de creditare, condiţiile de acordare a împrumuturilor nu au fost înăsprite pe moment. Criteriile de bonitate rămân neschimbate”, a anunţat Erste Bank, într-un răspuns la întrebări, citat de Reuters.rnrnAlte bănci cu activitate extinsă în mai multe ţări încep să ia măsuri la scară regională. Astfel, Raiffeisen International a anunţat, joi, că a început să-i îndrepte pe clienţi spre credite în monedă locală în Ungaria, România şi Ucraina şi că rămâne “selectivă” în acordarea de credite în valută companiilor.rnrnSubsidiara Bank Austria a Unicredit, care administrează activităţile grupului în estul şi centrul Europei, a precizat că acordă încă împrumuturi în euro şi franci elveţieni în Ungaria, România şi Croaţia, dar a devenit foarte selectivă şi îi informează pe clienţi asupra eiscurilor.rnrnÎn acest an, aproape 90% din creditele noi pentru locuinţe au fost acordate în valută în Ungaria, iar analiştii estimează că o limitate a acestui tip de împrumut va încetini puternic activitatea bancară.rnrnDecizia KBC vine după măsuri similare ale altor bănci din Ungaria, printre care subsidiara BayernLB (MKB), Raiffeisen Bank şi Volksbank. rnrnMiercuri, Raiffeisen Bank din Ungaria, subsidiară a Raiffeisen International, a anunţat că a impus restricţii la creditele acordate în monedă străină, după ce Volksbank anunţa că a limitat creditarea în dolari şi în franci elveţieni pe piaţa ungară.rnrnLuni, banca ungară MKB, acţionarul majoritar al MKB Romexterra din România, anunţa că a suspendat acordarea de credite în valută pentru a proteja clienţii de fluctuaţiile valutare.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii