Banca Transilvania isi fidelizeaza angajatii cu actiuni gratuite de 12,6 milioane lei

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2013-05-06 10:58 Ultima actualizare: 2013-05-06 10:58

Angajaţii Băncii Transilvania vor primi gratuit aproape 10 milioane de acţiuni ale băncii, in valoare de aproximativ 12,6 milioane lei, prin programul de recompensare si fidelizare, potrivit unui raport al băncii trimis la Bursă.

Cei care primesc actiuni sunt in principal administratorii Băncii Transilvania, membrii Comitetului Executiv de Management, directori ai societăţilor subsidiare, directorii şi directorii adjuncţi ai direcţiilor din Centrală şi unităţilor teritoare, directori operaţiuni, dealeri (de piaţă valutară), dealeri şefi, membrii echipei de implementare FLEX, şefi agenţii, şefi servicii din Centrală şi din unităţile teritoriale, experţi Centrală şi alte categorii de salariaţi din cadrul Băncii Transilvania.

Actiuni gratuite primesc si angajaţii care au dat dovadă de implicare deosebită în realizarea obiectivelor băncii, unităţii sau direcţiei din care fac parte şi/sau pe care le conduc, au obţinut calificativul “bine” la obiectivele calitative individuale şi la performanţă în îndeplinirea sarcinilor cheie aşa cum se arată în fişa de post, îşi asumă obiectivele băncii din planurile strategice curente şi de perspectivă, au o conduită morală, profesională, socială în acord cu standardele băncii, se implică activ şi eficient în promovarea intereselor şi produselor băncii şi promovează buna comunicare şi creează un climat de muncă adecvat realizării unor performanţe deosebite.

Programele de fidelizare şi recompensare a angajaţilor Băncii Transilvania răspund performanţelor băncii, devenită una dintre cele mai profitabile de pe plan local.

Banca a obţinut în primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,4 milioane de lei, iar anul trecut profitul a crescut cu 40% faţă de 2011, trecând de 320 de  milioane de lei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Cariera

Conducerea Băncii Transilvania rămâne neschimbată

Banca Transilvania anunță reînnoirea mandatului Directorului General, Ömer Tetik, până în 2030, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Adițional, au fost reînnoite termenele mandatelor altor trei membri... detalii

Mara Cristea, numită director financiar la Intesa Sanpaolo Bank România

Intesa Sanpaolo Bank România anunță numirea Marei Cristea în funcțiile de Chief Financial Officer (CFO) și Director General Adjunct, după obținerea aprobării din partea Banca Națională a României, conform unui... detalii

Ce prevede contractul colectiv de muncă în sectorul bancar: salariu minim brut de 5.000 de lei, salarii compensatorii în cazul concedierii și alte drepturi

Contractul colectiv de muncă negociat la nivelul sectorului de negociere colectivă „40. Activități bancare” a fost semnat în 20 aprilie 2026 între Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), din partea... detalii

S-a găsit țapul ispășitor al dezastrului fuziunii Intesa - First Bank

În loc să-și dea demisia șeful Intesa Sanpaolo Bank, Alessio Cioni, pentru dezastrul fuziunii cu First Bank, de la finalul anului trecut, banca italiană a găsit țapul ispășitor: vicepreședintele responsabil... detalii