Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 0,4% (6 lei) faţă de martie, până la 1.408 lei (336 euro), datorită acordării unor prime de Paşte, a unor sume din profitul net şi a realizărilor de producţii mai mari, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).rnrnÎn martie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 3,2% (44 lei) faţă de februarie, până la 1.402 lei.rnrnRitmul anual de creştere s-a temperat la 9,8%, de la 17,6% în martie. rnrnCâştigul brut a fost salarial mediu de 1.930 lei (460 euro) în a patra lună din acest an, cu 0,4% peste nivelul din luna precedentă.rnrnRaportat la luna octombrie 1990, puterea de cumpărare era cu 28,1% mai mare în aprilie 2009, faţă de un avans de 27,9% în martie, mai arată datele INS.rnrnCele mai mari salarii nete au fost plătite în aprilie în activităţile de intermedieri financiare (4.116 lei, 981 euro), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (765 lei, 182 euro).rnrnÎn aprilie 2009, în majoritatea activităţilor economice nivelul câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere faţă de luna martie 2009, ca urmare a acordării de prime ocazionale (premii de Paşte), sume din profitul net şi a realizărilor de producţii mai mari, se mai arată în comunicatul INS.rnrnAstfel, câştigul salarial mediu net a sporit cu 16,7% în activităţile de intermedieri financiare, cu 16,6% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi cu 15,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior. rnrnCreşteri între 10% şi 14% au fost acordate în fabricarea produselor din tutun, telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport.rnrnÎn plus, au fost acordate majorări între 5% şi 9% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, activităţi de difuzare şi transmitere de programe, colectarea şi epurarea apelor uzate, captarea, tratarea şi distribuţia apei, alte activităţi extractive, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi pe apă, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, silvicultură şi exploatare forestieră, pescuit şi acvacultură.rnrnÎn schimb, în unele activităţi economice s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă. Astfel, câştigul salarial mediu net din aprilie a scăzut cu 13,9% în activitatea de învăţământ faţă de cu martie 2009, respectiv cu 10,1% în cea de administraţie publică.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii