Agenţia de evaluare financiară Moody’s a redus vineri ratingul Belgiei cu două trepte, la “Aa3″. Moody’s a invocat deteriorarea condiţiilor de finanţare pentru statele din zona euro, riscurile pentru creşterea economiei belgiene şi cosul bugetar pe care l-ar putea avea salvarea unor bănci, printre care şi Dexia.rnrn”Fragilitatea pieţelor datoriei publice este din ce în ce mai acuzată şi are şanse mici să înceteze înr-un viitor apropiat. Aceasta înseamnă un potenţial crescut de tensiuni privind finanţarea ţărilor din zona euro cu o datorie publică şi a nevoilor de refinanţare ca a Belgiei”, a precizat agenţia într-un comunicat.rnrn”Al doilea motiv al deciziei Moody’s este mărirea considerabilă a riscurilor pe termen mediu pentru creşterea economică, dincolo de orice ajustare ciclică normală, în mica economie belgiană, foarte deschisă”, a se mai arata in comunicat.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii
Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit