Frauda bancara: Functionari cu rang inalt din Senat, AVAS, ANAF, MEC, implicati in retea

Autor:

Bancherul.ro
2012-11-02 13:44

Funcţionari cu rang înalt din Senat, ministerele Economiei şi al Agriculturii sau din ANAF, AVAS şi Fondurile Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau a Creditului Rural formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare, arată DIICOT în referatul cu propunerea de arestare.rnrnProcurorii DIICOT arată, în referatul cu propunerea arestării preventive a 33 de persoane din gruparea carea se ocupa cu fraude bancare, obţinut de Mediafax, că unul dintre liderii grupării, Mihai Stan, “a reuşit să penetreze prin intermediul unor persoane care au sprijinit gruparea instituţii importante ale statului”.rnrn”Astfel liderul grupării, Mihai Stan, a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important, cerc relaţional din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, ANAF, Fondul Naţional de Garantare a Creditului Rural şi alte structuri ale statului român”, notează anchetatorii în documentul citat.rnrnProcurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane, printre care liderul grupării, Daniel Ruse, şi vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, iar Aurel Şaramet va fi cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii