Automobile Dacia va produce, folosind două schimburi, în toate zilele de sâmbătă, cuprinse în perioada 23 mai – 31 iulie, pentru a putea livra autovehicule conform comenzilor, a anunţat constructorul auto. rnrnData de 16 mai (sâmbătă) va fi zi lucrătoare în trei schimburi, pentru a putea onora comenzile clienţilor şi pentru a permite adaptarea furnizorilor la noul program de lucru, se arată într-un comunicat al Dacia, remis, joi, agenţiei MEDIAFAX. rnrnDecizia referitoare la programul de lucru din zilele de sâmbătăa fost luată în cadrul reuniunii lunare dintre Administraţia Uzinei Vehicule Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia, din data de 12 mai. rnrnDacia a anunţat, la sfârşitul lunii aprilie, că va creşte producţia, din 15 iunie, de la 1.200 de unităţi pe zi în prezent la 1.340 de unităţi pe zi, ca urmare a cererii mai mari la export şi în România. Tot începând cu jumătatea lunii iunie, Dacia va angaja 500 de salariaţi, personal necesar susţinerii ritmului de fabricaţie mărit.rnrnÎn mai multe zile din octombrie, noiembrie, decembrie şi ianuarie 2009, producţia uzinei Dacia a fost oprită în total timp de aproximativ o lună, din cauza scăderii cererii.rnrnAnul trecut, Automobile Dacia a produs 242.415 de unităţi, în creştere cu 8,8% faţă de 2007. Modelele Logan MCV (break) şi Logan Sedan au reprezentat 70% din total, fiind urmate de cel mai nou automobil din gama constructorului din Mioveni, Sandero.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii
Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii
Grupul Financiar Banca Transilvania intră pe piața fondurilor tranzacționate la bursă prin lansarea BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI, liderul pieței de asset management în... detalii
„Nu pot să reactivez aplicația YOU de la BRD cu credențialele primite de la bancă pe e-mail și telefon, iar atunci când sun la call center pentru ajutor, apelul nu... detalii
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul