OTP Bank anunta doua noi metode de autentificare în serviciul 3D Secure pentru platile online cu cardul, conform noilor cerinte europene (PSD 2) privind autentificarea stricta a clientilor (SCA):
1. Autentificarea biometrică (amprenta digitală sau recunoașterea facială) prin aplicația mobilă SmartBank
Accesezi gratuit aplicația mobilă SmartBank de pe telefonul tău în funcție de sistemul de operare folosit:
Înrolează cardul emis de OTP Bank în aplicația SmartBank, din meniul OTPcards biometrics, utilizând ultimele 10 cifre din numărul de card și ultimele 6 cifre din CNP-ul tău.
Confirmă înrolarea cardului prin codul de verificare primit pe numărul de telefon mobil comunicat băncii și GATA! Acum poți să autorizezi plăți online efectuate cu cardul înrolat, direct de pe telefonul tău mobil prin autentificare biometrică, astfel:
– Alegi produsul dorit, finalizezi comanda și efectuezi plata cu cardul prin introducerea datelor acestuia (număr card, data expirării, codul CVV/CVC);
– Vei primi pe telefonul tău mobil pe care este instalată aplicația SmartBank o notificare de tip “push”, care te va direcționa către ecranul cu datele tranzacției (sumă, valută, denumirea comerciantului). Aprobi plata online prin autentificarea biometrică stabilită pe telefonul tău;
– Dacă te-ai răzgândit sau nu recunoști plata, o poți respinge din același ecran;
– În cazul în care dorești dezactivarea autentificării biometrice pentru plățile online efectuate cu cardul, poți șterge cardul înrolat din aplicația SmartBank, meniul OTPcards biometrics, opțiunea Inactivare.
2. Autentificare prin doi factori: parola statică + parola dinamică 3D Secure
Începând cu 1 ianuarie 2021, la prima plată online efectuată cu cardul emis de OTP Bank, în care alegi să autorizezi plata prin parola 3D Secure, vei urma pașii:
– Primul factor: în pagina de plată a comerciantului, în câmpul dedicat, vei introduce parola statică inițială, formată din ultimele 6 cifre din CNP-ul tău.
– În aceeași pagină de plată, din motive de securitate, se solicită schimbarea parolei statice inițiale, cu o nouă parolă formată din 6 cifre, cunoscută doar de tine. Pentru următoarele tranzacții online vei utiliza noua parolă statică, setată de tine în acest pas.
– Al doilea factor: vei primi la fel ca până acum parola dinamică 3D Secure, prin SMS, la numărul de telefon mobil comunicat băncii, pe care trebuie să o introduci în pagina de plată a comerciantului, în câmpul dedicat.
* Nu orice comerciant / website care deține un magazin virtual oferă serviciul 3D Secure, comerț electronic securizat. Poți beneficia de serviciul 3D Secure, dacă pe pagina de plată este prezentă sigla Organizațiilor Internaționale de Carduri „Verified by VISA” și / sau „Mastercard Identity Check”.
Pentru a te bucura de confortul plăților securizate prin intermediul serviciului 3D Secure, te rugăm să te asiguri că numărul de telefon mobil comunicat băncii este corect și actual (dacă este necesar, actualizarea acestuia poate fi efectuată la oricare sucursală OTP Bank sau apelând 0213085711).
Nu există comentarii pentru această știre.
BRD – Groupe Société Générale anunță aderarea voluntară la Contractul Colectiv de Muncă negociat la nivelul sectorului bancar, recent încheiat între Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) și federațiile sindicale... detalii
Libra Bank și-a majorat profitul cu 20%, echivalentul a 54 milioane lei, în 2025, comparativ cu anul anterior, până la 324 milioane lei. Activele băncii au crescut cu 1,2 miliarde... detalii
Banca Comercială Română (BCR) anunță că, în perioada Sărbătorilor de Paște, este disponibilă permanent, online, telefonic și prin echipamentele multifuncționale instalate în rețeaua sa extinsă teritorială. Unitățile BCR şi centrele... detalii
În perioada sărbătorilor de iarnă, unitățile BT vor funcționa după un program special, conform unui comunicat al băncii: 24 Decembrie – Ne găsești până la ora 16:00 în toate unitățile. 25... detalii
Programul BCR de Sărbători
Plățile și încasările instant la BRD nu se procesează astăzi
Aplicațiile BT, indisponibile temporar pentru mentenanță
Aplicația BT Go are probleme de funcționare
Mentenanță planificată la Raiffeisen
Polițe de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) oferite gratuit de BCR și Omniasig în Pechea
Aplicația George se actualizează din 29 septembrie
Limita zilnică la încasările instant pe cardurile ING a fost diminuată
Serviciile First Bank se mai pot folosi până în 30 octombrie 2025
BRD actualizează automat datele personale ale clienților