Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au ajuns la un acord la nivel tehnic în privinţa noului program de tip preventiv, care va fi pe o perioadă de 24 luni, a declarat miercuri, la BNR, şeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter.
Asistenţa financiară va fi de patru miliarde euro, acordată în mod egal de FMI şi CE, a precizat Schaechter.
Noul acord stand-by de tip preventiv trebuie aprobat de board-ul FMI la reuniunea din toamna acestui an.
‘Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul lor economic să fie susţinut de un acord stand-by pe 24 de luni cu FMI şi o asistenţă financiară în cadrul balanţei de plăţi de la Uniunea Europeană. La nivel tehnic misiunea a ajuns la un acord cu autorităţile asupra principalelor elemente ale programului economic. Autorităţile îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv. Au sugerat că nu vor să tragă din aceste resurse financiare şi accesul propus ar fi, în total, în sumă de 4 miliarde euro”, a spus Schaechter.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, că România ar trebui, practic, ca din noiembrie să fie într-un nou acord cu partenerii internaţionali.
‘Fondul Monetar Internaţional va comunica miercuri în board mecanismul de aprobare a noului acord. Comisia Europeană va comunica acest lucru ulterior. În mod normal, boardul FMI şi Consiliul miniştrilor de Finanţe Europeni (Ecofin) ar trebui să aibă loc până la mijlocul lunii octombrie şi din noiembrie România să fie, practic, în acord cu partenerii internaţionali. Acestea sunt detalii care la acest moment mai rămân de pus la punct’, a explicat Liviu Voinea, întrebat când se aşteaptă să avem un nou acord.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii