Investitorii străini au proiecte de investiţii în valoare de 10 miliarde de euro în România până în 2015, iar asigurarea unui cadru legislativ şi a unor condiţii de facilitare a acestor investiţii trebuie să constituie obiectivele primordiale pentru autorităţi, a declarat joi preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS), Mariana Gheorghe, cu ocazia prezentării stadiului actual al celor zece măsuri pentru redresarea economiei Româneşti, program realizat de CIS.rnrn”Obiectivele programului nostru sunt crearea unui nou model economic, bazat pe exporturi şi investiţii, acestea fiind o constantă în măsurile propuse de noi în octombrie anul trecut. Ziarele au scris de faptul că în 2010 investitorii străini au amânat sau retras proiecte de circa 800 milioane de euro. Ceea ce este important acum însă este faptul că proiectele actuale ale acestor investitori până în 2015, în România, ajung la 10 miliarde de euro”, a explicat Mariana Gheorghe, citata de Agerpres.rnrnAceasta a declarat că investitorii străini aşteaptă de la oficialităţi un cadru fiscal mai suplu, dar şi facilitarea investiţiilor prin predictibilitate pentru investitori, reducerea birocraţiei, dar şi facilităţi pentru acest tip de investiţii.rnrnConsiliul Investitorilor Străini reuneşte 125 de membri care deţin 60% din investiţiile străine din România şi peste 30% din PIB.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii