Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI – „inflația industrială”) a scăzut în aprilie 2022 cu 1,85% față de luna anterioară, ajungând la 47,11% nivel annual (diminuare de circa patru procente și jumătate față de martie).
Datele INS arată o scădere lunară de -3,20% pe canalul pieței interne, în contrast cu creșterea venită pe filieră externă (+1,27%).
Cu toate acestea, ecartul între evoluția anuală a prețurilor de profil la intern (+60,38%) și a celor de pe piața externă (+24,25%) a rămas semnificativ. Diferența de peste 35 de puncte procentuale, aproape inexistentă în urmă cu 12 luni (vezi tabelul), constituie un factor destabilizator pentru echilibrele macroeconomice.
Indicele de creștere a prețurilor în sectorul energetic față de luna precedentă a fost cel care a dat tendința generală (circa -8,29% dar extrem de ridicat în termeni anuali, +131,35%).
În topul scumpirilor apar bunurile intermediare (+3,74% și +34,27% lunar) și bunurile de uz curent (+2,33% lunar și +14,14% anual), urmate la mare distanță de bunurile de capital (+0,94%, respectiv +12,25%).
Din perspectiva transmiterii majorării prețurilor industriale în indicele prețurilor de consum pentru populație, prin efectele de runda a doua, ar fi de reținut că majorarea pe segmentul bunurilor de folosință îndelungată a fost de 0,59% lunar (+15,94% anual).
IPPI pe marile grupe industriale, aprilie 2022
[1]
Astfel, chiar și după scăderea prețurilor la energie, sectorul industrial achită facturi substanțiale, la care adaugă costurile majorate cu subansamble. Ceea ce afectează profiturile (încasările din impozitul pe profit au scăzut cu aproape o cincime în prima treime a anului) și remunerarea forței de muncă (intrată în teritoriul negativ ca evoluție a salariului real).
Pe ramuri industriale, se pot observa creșteri excepționale de prețuri la extracția petrolului brut (+262,78%, după cea mai mare creștere lunară, de +13,12%), furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+136,66%) și produse obținute din prelucrarea țițeiului (+101,16%).
Le urmează, cu ritmuri foarte ridicate, industria metalurgică (+64,60%, după a doua cea mai mare creștere pe aprilie 2022, +7,30%), fabricarea substanțelor și produselor chimice (+48,61%), prelucrarea lemnului (+39,01%), industria construcțiilor metalice (+30,57%) și fabricarea produselor din tutun (+29,08%). La polul opus s-au situat fabricarea produselor farmaceutice (+4,37%) și tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+4,55%).
Per total, avansul activității economice rămâne afectat de costurilor foarte mari cu energia, chiar dacă prețurile industriale interne au mai dat înapoi, inclusiv prin efect de bază.
Transmiterea treptată spre coșul de consum va continua, chiar și în condițiile plafonării prețurilor la energie ( ce a redus IPC de la circa 20% până sub 14%), cu afectarea puterii de cumpărare.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în octombrie 2025 față de luna anterioară atât pe seria brută (-0,6%) cât și pe cea ajustată... detalii
Valoarea producției agricole în 2024 a consemnat un rezultat de -4,3% în raport cu anul precedent, potrivit datelor definitive comunicate de INS. Sectorul vegetal (-10,1%) și cel al serviciilor prestate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere marginală (-0,16%) în mai 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
România, la 78% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE
Producția industrială, la cota -1,8% după 11 luni din 2024
Deficitul contului curent, peste 26 miliarde euro în noiembrie 2024
Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Producția industrială, în scădere semnificativă
Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta