România s-a situat și în luna iunie 2026 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.
Avansul prețurilor, de 9,2% după metodologia armonizată ce asigură comparabilitatea cu alte țări (în scădere de la 9,7% anterior), ne-a poziționat semnificativ peste Lituania (5,4%), Bulgaria (5,2%), Croația (4,2%) și Cipru (4,1%), următoarele state în clasamentul creșterii prețurilor.
Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul Uniunii, inflația anuală a scăzut înapoi spre nivelul teoretic recomandat (2%), până la 2,9% (3,3% în luna anterioară). Zona Euro a ajuns la 2,8%, după 3,2% în mai, cu toate că valoarea lunară a fost de -0,1%, similară cu cea înregistrată pe ansamblul UE.
În Zona Euro, cea mai mare contribuție la inflația anuală a venit pe segmentul de servicii (+1,51 puncte procentuale), urmat la mare distanță de mâncare, alcool și tutun (+0,29 pp) și bunuri industriale în afară de cele energetice (doar +0,18 pp, ceea ce ar trebui să dea de gândit).
Pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, influența energiei a fost de+0,77 pp, adică undeva între aprilie și mai (0,97 pp, respectiv 0,99 pp) dar peste martie, când se situase la doar +0,49 pp, ceea ce a contat semnificativ în evoluția de ansamblu. În 22 de state, indicele anual al prețurilor a scăzut în iunie 2026, a rămas stabil în alte trei și doar în două cazuri a crescut.
Cele mai mari scăderi ale indicelui anual al prețurilor față de mai le-au consemnat Estonia (-1,6 puncte procentuale, de la 3,6% la 2%), Bulgaria, Țările de Jos (cu câte -0,9 pp), Franța, Luxemburg (ambele cu -0,8 pp), Croația (-0,7 pp), urmate de România (-0,5 pp). La polul opus, creșterile au fost destul de semnificative în Cipru (+0,6 pp) și Lituania (+0,3 pp).
Cele mai mari avansuri anuale ale prețurilor (iunie 2026 față de iunie 2025) le-au înregistrat Cipru (+3,6 puncte procentuale, de la doar 0,5% la 4,1%), România (+3,4 pp, de la 5,8% la 9,2%), Lituania (+2,2 pp) și Bulgaria (+2,1 pp). Invers, situația s-a ameliorat în Estonia (-3,2 pp), Ungaria (-2,5 pp) și Cehia (-1,6 pp).
În ce privește rata lunară a inflației, extremele s-au înregistrat în Țările de Jos (-0,9%), Luxemburg, Bulgaria și Cehia (cu câte -0,5%), respectiv Malta (+1,1%), Cipru (+0,9%), Spania (+0,6%), Lituania și Slovenia (+0,5%). Italia, Letonia și Ungaria sunt cele trei țări în care prețurile au rămas la același nivel.
De subliniat și indicii lunari ai celor mai mari trei economii ale Zonei Euro, care sunt și cei mai mari parteneri ai țării noastre în comerțul exterior. De unde au venit influențe favorabile pe canale externe, din moment ce valoarea inflației pe iunie 2026 a fost de 0% în Italia, -0,2% în Germania și -0,3% în Franța.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iunie 2026 față de luna anterioară cu 0,5% pe seria brută dar s-a redus în termeni... detalii
În primele cinci luni din 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de aceeași perioadă din 2025, atât ca serie brută cu -9,2%,... detalii
Durata medie estimată a vieții profesionale în Uniunea Europeană a ajuns la 37,5 ani în 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În șapte țări aceasta depășește 40 de... detalii
România s-a situat pe locul trei între statele membre UE în ce privește creșterea prețurilor la carburanți și lubrifianți în iunie 2026 față de aceeași lună a anului precedent. Cu... detalii
Inflația anuală, în scădere la 9,2% după metodologia europeană
Comerțul cu amănuntul, -5,3% pe primele cinci luni din 2026
Creșterea prețurilor industriale, peste 12% în mai 2026
Producția industrială, -2,2% în prima treime a anului
România, singurul stat UE în care motorina s-a scumpit în mai 2026
Datoria publică a depășit pragul de 60% în martie 2026
Inflația, 9,7% după metodologia europeană în mai 2026
Inflația anuală a ajuns la 10,85% în mai 2026
România, în topul european al creșterii prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii non-casnici
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10%