Datoria publică a României a revenit în noiembrie 2023 sub pragul de 50% din PIB, de la nivelul de 50,5% consemnat pe date operative în luna anterioară, potrivit Ministerul Finanțelor.
Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 769,9 miliarde lei, în creștere de la 666,5 miliarde lei la finalul anului 2022. Raportarea s-a făcut la PIB cumulat pentru ultimele patru trimestre anunțat conform celor mai recente calcule, respectiv 1.550,4 miliarde lei.
Astfel, obligațiile de plată au ajuns la 49,7%, marginal sub nivelul critic de la care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor. De reținut, raportarea datoriei publice la finele T3 2023 s-a făcut, pe datele operative disponibile, adică la suma PIB trimestrial din intervalul T4 2022 – T3 2023.
După ce va fi cunoscută în termeni nominali evoluția economiei pe T4 2023, urmează ca PIB pe ultimele patru trimestre să fie actualizat și sincronizat cu datele referitoare la datoria publică. Dincolo de valoarea actuală, comunicată conjunctural, rămâne de văzut dacă avansul rezultatului pe T4 va fi suficient la numitor, pentru a păstra procentajul vizat sub pragul critic de 50%.
Creșterea cu peste 104 miliarde lei a datoriei publice (+16%) în primele 11 luni ale anului curent s-a făcut în condițiile unui avans economic în pierdere de viteză (deocamdată evaluat la +2% pe date-semnal, față de +4,7% în anul 2022).
Astfel, asistăm la o cursă între creșterea economică semnificativ mai redusă decât în anul precedent și cea a îndatorării masive, pe fondul unor dobânzi relativ ridicate. Care și-au oprit scăderea temporară după mijlocul anului și au rămas peste pragul de 6%.
Iar asta sub presiunea obligațiilor asumate de stat, inclusiv creșterea salariului minim (deficitul bugetar a înregistrat un nivel de -5,68% față de obiectivul inițial de -4,4% din PIB).
Precum și a promisiunilor de majorare nesustenabilă a pensiilor, mult peste creșterea salarială prognozată la care se adaugă recalcularea, în perspectiva alegerilor care se apropie.
Una peste alta, păstrarea sub cota de avarie de 50% pe date definitive până la finalul anului curent este condiționată de creșterea economică, previzionată curent la 3,4%.
Or, în condițiile în care rezultatul scontat de 2% pe 2023 va fi confirmat, situația va fi greu de îmbunătățit în prima jumătate din 2024, din cauza măsurilor de creștere a fiscalității.
Nu există comentarii pentru această știre.
De astãzi, 07 august, pânã vineri 14 august 2026, Ministerul Finanțelor lanseazã cea de-a opta ediție FIDELIS din acest an, oferind persoanelor fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani posibilitatea sã subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, conform unui comunicat, în care se adaugă: Subscrierile se realizeazã prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori București. „Programul FIDELIS reprezintã un instrument important prin care Ministerul Finanțelor oferã populației posibilitatea de a investi în condiții avantajoase și de a contribui, totodatã, la finanțarea proiectelor de dezvoltare ale statului. Interesul constant manifestat de investitori confirmã încrederea în acest program și ne motiveazã sã continuãm diversificarea oportunitãților de investiție destinate... detalii
Executivul a aprobat în ședința de astãzi, Hotãrârea de guvern elaboratã de Ministerul Finanțelor privind operaționalizarea programului de sprijin „Diaspora Investește Acasã", conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Prin adoptarea acestui act normativ, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) este mandatatã oficial sã acționeze în numele și contul Ministerului Finanțelor pentru a acorda și gestiona ajutorul de minimis sub formã de granturi destinate susținerii investițiilor realizate de românii din diaspora. Toate aspectele tehnice și operaționale aferente exercitãrii acestui mandat vor fi stabilite printr-o Convenție de implementare încheiatã între Ministerul Finanțelor și BID, care va fi aprobatã prin ordin al ministrului finanțelor în termen de 30 de zile de la publicarea actului normativ. Ulterior obținerii avizului obligatoriu din partea Consiliului Concurenței, BID va actualiza convențiile cu intermediarii financiari și va modifica schema... detalii
Agenția internaționalã de evaluare financiarã Moody's Ratings a reconfirmat azi ratingul suveran al României la nivelul „Baa3", menținând România în categoria statelor recomandate investițiilor, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Evaluarea reflectã progresele înregistrate în implementarea programului de consolidare fiscalã, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și la încetinirea ritmului de creștere a datoriei publice și a costurilor cu dobânzile. În același timp, Moody's menține perspectiva negativã, subliniind riscurile ridicate de implementare a ajustãrii fiscale pe termen mediu în ciuda progresului realizat în reducerea deficitului bugetar. „Reconfirmarea ratingului de cãtre Moody's și recunoașterea progreselor fiscale, realizate mai rapid decât se anticipase, reprezintã un semnal extrem de important pe care am dorit sa il transmitem piețelor și investitorilor. Faptul cã deficitul pe 2026 este prognozat în scãdere la 5,8% din PIB... detalii
Agenția de evaluare financiarã Fitch Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-", menținând România în categoria statelor recomandate investițiilor, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Evaluarea este susținutã de apartenența la Uniunea Europeanã, de accesul la fluxuri de capital și finanțare externã, precum și de nivelul PIB-ului și al indicatorilor de guvernanțã. Agenția evidențiazã totodatã îmbunãtãțirea execuției bugetare și estimeazã pentru 2026 un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6% stabilitã de Guvern. „Menținerea României în categoria recomandatã investițiilor este un rezultat important, într-un moment în care fiecare decizie politicã și bugetarã este urmãritã atent de piețe și de agențiile de rating. Datele prezentate de Ministerul Finanțelor aratã cã ajustarea produce rezultate: deficitul cash s-a redus la 2% din PIB în primul semestru, iar Fitch estimeazã pentru... detalii
Guvernul renunță la Mastercard pentru portofelul digital
Salariul minim net pe economie crește la 2.699 lei din luna iulie 2026
Toate platformele cripto sunt obligate să raporteze anual tranzacțiile la ANAF
Mobilizare pentru implementarea proiectelor din PNRR
Ajutoare de stat pentru investiții în sectoare de producție cu volum ridicat de importuri
Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur
Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani
Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028