Cresterea economica a Romaniei va incetini de la 4,3% in acest an la 3,7% in 2017, estimeaza economistii Garanti Bank.
Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, estimează pentru anul viitor încetinirea ritmului de creștere economică, anunta banca intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:
Astfel, în 2017 este anticipată o creștere a produsului intern brut de până la 3.7%, în contextul în care se așteaptă ca evoluția consumului să revină la nivelul avut înainte de stimulente (reducerea TVA-ului în iunie 2015, și în ianuarie 2016, precum și creșteri salariale în sectorul public).
Totuși, potrivit celui mai recent Raport Macroeconomic al Garanti Bank, corespunzător celui de-al treilea trimestru, PIB-ul a crescut în primele nouă luni ale anului cu 4.9%, puternic impulsionat de consum.
În ceea ce privește producția, sectorul serviciilor, în mod special IT-ul și activitățile de consultanță și suport în afaceri, se așteaptă să rămână motorul de creștere economică, în condițiile în care acest sector a avut o creștere bună pe parcursul celorlalte trimestre.
Potrivit raportului menționat anterior, se estimează ca inflația anuală să crească de la -0.4% (octombrie), la 2% până la finalul anului viitor, în timp ce inflația de bază ar putea rămâne la 1.2% în 2017. În acest context, Garanti Bank preconizează că Banca Națională a României va implementa o primă majorare a ratei dobânzii abia în 2018, atunci când inflația se așteaptă să crească peste țintă. Între timp, Garanti Bank estimează ca BNR va menține rata dobânzii cheie la nivelul de 1.75%, pe tot parcursul anului 2017.
Potrivit specialiștilor Garanti Bank, fundamentele macro ale României rămân puternice. Totuși, există două riscuri pe termen scurt avute în vizor: creșterea deficitului bugetar anul viitor, determinat de factori precum creșterea salariilor din sectorul public, dar si alte masuri planificate pentru 2017 și incertitudinile legate de schimbările legislative, care ar putea impacta sistemul financiar.
Pentru sistemul bancar, principalele riscuri sunt legate de legea dării în plată și cea de conversie a creditelor în franci elvețieni, care se află acum la stadiul de revizuire.
Impactul general al acestor legi, însă, ar fi oricum mai mic decât în cazul altor țări, potrivit raportului macroeconomic al Garanti Bank.
Cu toate acestea, agențiile de rating consideră în continuare România ca fiind o țară stabila, arată raportul băncii.
“Fiecare an vine cu noi provocări, atât pentru economia globală, cât și pentru cea locală. 2016 nu este o excepție din acest punct de vedere. Cel mai important aspect, însă, este acela că România își păstrează echilibrul și continuă să se dezvolte și să atragă investiții. Întrevedem, astfel, rezultate pozitive în viitorul apropiat”, declară Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România.
Al treilea trimestru a însemnat în același timp o stagnare a activității de creditare, precizează specialiștii Garanti Bank în raport, împrumuturile crescând cu 0.8% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, ajustându-se la efectele variațiilor cursurilor valutare.
Investițiile în economie au început să crească anul acesta, iar banca se așteaptă ca acest trend să continue și în viitor. Apetitul pentru împrumuturile acordate sectorului imobiliar al companiilor este încă scăzut, dar prețurile în această zonă au început să crească, ceea ce înseamnă că și cererea ar trebui să crească, arată raportul băncii.
Ȋn același timp, specialiștii Garanti Bank sunt de părere că perspectivele pentru creditele pentru populație în 2017 sunt unele bune, mai ales dacă propunerea de a extinde programului Prima Casă cu cinci ani trece de Parlament.
Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).
Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 14 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală.
Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de peste 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.
Anul acesta, Garanti Bank a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “2016 World’s Best Consumer Digital Banks”.
Vezi in CLUBUL BANCHERILOR raportul macroeconomic al Garanti Bank
- Care sunt masurile de prevenire a fraudelor prin investitii in criptomonede adoptate de Revolut? - Transferul de criptomonede facute de un client Revolut catre diverse portofele pe numele unor... detalii
Pentru cei care vor să facă investiții, este utilă o comparație a evoluției criptomonedei Bitcoin și acțiunii Banca Transilvania, BTRL. Acțiunea BTRL a crescut cu 180% timp de 5 ani,... detalii
Atunci când vrei să-ți deschizi un cont bancar, te întrebi ce bancă să alegi, în funcție de preferințe: să fie românească, cu sucursale la care să poți merge să vorbești... detalii
Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii
Creditele noi pentru populație și firme au rămas stabile în primele luni din 2026, însă ipotecarele sunt în scădere
Cât te costă un cont pe firmă la BRD, când banca îți spune că e gratuit
Dacă fac un depozit în bancă, trebuie să plătesc comisioane?
Magazinele nu mai sunt obligate să dețină POS-uri
Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"
Dobânda la cardul de credit AXI Card se ascunde ca Aleodor Împărat
Google AI ne dă informații false nu din greșeală, ci din prostie
Pentru cumpărăturile cu un card de credit poți plăti o dobândă și de 40%
Studiu de impact al plafonării comisioanelor la credite
Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut