Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2022 a crescut cu doar 0,2% în termeni reali însă cu 2,1% pe seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Potrivit INS, rezultatul cumulat pe primele trei trimestre ale anului curent a fost de +1,1% pe seria brută, deși +1,9% pe seria ajustată sezonier.
Avansul faţă de trimestrul precedent a fost de 1,3%, cea mai mare valoare dintre statele care au comunicat datele-semnal la Eurostat, alături de Cipru, peste Polonia (+0,9%), Suedia (+0,7%) și Bulgaria (+0,6%). Principalele noastre partenere în comerțul exterior au înregistrat valori ceva mai mici, respectiv Italia +0,5%, Germania, rămasă surprinzător în domeniul pozitiv (+0,3%), și Franța la +0,2%.
De reținut, valoarea slabă de creștere anuală pe al treilea trimestru al anului curent a venit pe fondul unui efect de bază favorabil. Raportarea rezultatului s-a făcut față de cel mai mic rezultat economic trimestrial din 2022 (+3,8% în T3). Apoi, în T4 2022, s-a produs un reviriment la +4,6%, echivalent cu un efect de bază negativ pentru performanța ce va fi consemnată în ultimul sfert din 2023.
Distribuția PIB pe T1-T3 la T4, în mod uzual de tip 70%/30%, cu pondere relativă mai mare a ultimului trimestru, arată că, pentru a se realiza prognoza curentă de creștere economică a CNSP (+2%, revizuită recent de la 2,8% anterior), ar fi necesar în T4 2023 un rezultat brut remarcabil, de +4,1%, greu de obținut în actualele condiții economice.
Întrucât seria ajustată sezonier a fost modificată față de varianta prezentată anterior (cea din 12 octombrie 2023), vă prezentăm și situația la zi a evoluției economice de la un trimestru la altul. De remarcat scăderea înregistrată în T2 2022, care a trecut neobservată, și ajustarea ușor în sus a valorii comunicate pentru primul trimestru al anului curent, de la -1% la -0,7%, T3 2023 venind cu o diminuare de -0,4%.
[1]
În context, iată cum a evoluat valoarea estimată pentru PIB 2023 pe parcursul celor mai recente patru prognoze oficiale, care au condus la ajustări succesive ale principalilor parametri macroeconomici. Cu observația foarte importantă că, pe parcurs, rezultatul economic s-a diminuat cu 16 miliarde lei iar creșterea avută în vedere la construcția bugetară s-a redus cu 0,8 puncte procentuale.
[2]
Astfel, se prefigurează un PIB în termeni nominali mai mic decât cel anunțat inițial pentru anul 2023. Din păcate, deflatorul a urcat și el concomitent (de la 9,1% spre 10,2%, în contextul unor creșteri de prețuri mai mari decât cele anticipate. Interesantă evoluția succesivă a indicatorilor de creștere a prețurilor în prognozele CNSP pentru anul 2023, cu deflatorul pe contrasens față de inflație.
[3]
În acest moment, întrebarea nu este atât dacă PIB-ul va ajunge la nivelul ajustat ci dacă deflatorul nu va fi mai mare decât cel recent revizuit, dar păstrat sub nivelul mediu al IPC.
Experiența anilor anteriori arată anterioară arată că, deși subestimat mereu la momentul primelor prognoze, deflatorul a ajuns PESTE inflația medie. Ceea ce ar reduce rezultatul creșterii economice anticipate, în termeni reali.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în octombrie 2025 față de luna anterioară atât pe seria brută (-0,6%) cât și pe cea ajustată... detalii
Valoarea producției agricole în 2024 a consemnat un rezultat de -4,3% în raport cu anul precedent, potrivit datelor definitive comunicate de INS. Sectorul vegetal (-10,1%) și cel al serviciilor prestate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a crescut cu 7,8% în mai 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a scăzut cu -0,6% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere marginală (-0,16%) în mai 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii
România, la 78% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE
Producția industrială, la cota -1,8% după 11 luni din 2024
Deficitul contului curent, peste 26 miliarde euro în noiembrie 2024
Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Producția industrială, în scădere semnificativă
Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta