Banca Transilvania a intrat în Programul Prima Casă 4, având la dispoziție un plafon de 25 milioane euro pentru creditele de acest tip pe care le va acorda clienților săi. Banca va finanța în cadrul acestui program achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi imobile care urmează să fie construite, anunta banca intr-un comunicat.rn rnBT a fost parte, de asemenea, în primele 3 etape ale programului Prima Casă, în cadrul cărora a acordat peste 1.350 credite, totalizând aproximativ 53 de milioane de euro. Până acum, au fost solicitate mai ales creditele pe termen lung, pe perioade cuprinse între 20 şi 30 de ani. Valoarea medie a unui împrumut de la Banca Transilvania – prin programele Prima Casă 1, 2 şi 3 – a fost de aproximativ 40.000 euro.rnrnCondiţiile de acordare a împrumuturilor Prima Casă 4 prin Banca Transilvania sunt similare celor din cadrul programelor precedente. Finanțările sunt acordate atât în lei, la dobânda de 5,49% pe an (ROBOR 3M), la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, cât şi în euro, la o dobândă de 5,54% pe an (EURIBOR 3M + 4 pp). rn rnPentru Banca Transilvania, aderarea la programul Prima Casa 4 înseamnă continuarea implicării sale în creşterea ritmului creditării în România şi, în acelaşi timp, un sprijin pentru cât mai mulţi dintre clienții săi, pentru a-şi cumpăra sau construi prima lor casă.
Nu există comentarii pentru această știre.
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii
Banca Transilvania lansează Pensia ta, pe înțelesul tău, inițiativă interactivă prin care susține educația financiară și o mai bună înțelegere a pensiilor private din România, conform unui comunicat al băncii,... detalii
Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca