Banca Comercială Română (BCR) finanţează construcţia unei staţii de biogaz în localitatea Ardud, judetul Satu-Mare, investiţie realizată de compania First Biogaz SRL, membra a BIOGEST, Austria, anunta banca intr-un comunicat.
“Staţia de biogaz – o investiţie în valoare de aprox. 6 milioane de EURO – are o putere instalată de 1,5 MW iar energia electrică generată poate acoperii necesarul de energie pentru aproximativ 4.500 de gospodării. Căldura generată va fi folosită la o instalaţie existentă de uscare a cerealelor şi o fermă piscicolă”, a declarat Martin Schlerka, CEO Biogest, citat in comunicatul bancii.
“Din poziţia de lider al sistemului bancar din România, BCR este direct interesată în finanţarea şi dezvoltarea economiei locale, inclusiv în sectorul energiei regenerabile. Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin acordarea unui credit companiei First Biogaz SRL. Astfel, BCR este deosebit de interesată în finantarea proiectelor de energie regenerabilă şi care reprezintă un vector important de creştere a economiei românesti”, a declarat Tobias Waldemar Seiferth, Şef Departament Clienţi Internaţionali, BCR, citat in comunicat.
Banca precizeaza ca biogazul este o sursă de energie regenerabilă care oferă avantaje tehnologice, ecologice şi economice. Energia poate fi generată 365 de zile pe an, la orice ora din zi sau din noapte, fiind ideală pentru acoperirea cererii de energie în momente de vârf. Această disponibilitate conferă biogazului un rol important în mixul de energie din surse regenerabile de apă, soare şi vânt. Totodată, contribuie la realizarea obiectivelor de protecţie a mediului şi poate reduce dependenţa de importurile de energie.
BIOGEST este un producător internaţional de instalaţii de biogaz, cu sediul în Austria, fiind prezent şi in alte locaţii precum Marea Britanie, Italia, România, Serbia şi Republica Cehă. Activitatea de bază a Biogest variază de la dezvoltarea proiectului, planificare, finanţare, construcţie la cheie şi exploatarea centralelor cu o puteri electrice instalate între 100 kW şi 3.500 kW. Până în prezent, compania a realizat mai mult de 90 de proiecte de centrale de biogaz la nivel european.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii
Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit