Banca poloneză Millennium, subsidiară a grupului portughez Millennium bcp, prezent şi pe piaţa românească, va înăspri condiţiile la acordarea împrumuturilor pentru locuinţe, ceea ce va frâna creşterea portofoliului de astfel de credite, a spus marţi directorul executiv al băncii, citat de Reuters.rnrnAstfel, banca va solicita de acum clienţilor să acopere 35% din valoarea investiţiei dacă iau credit în monedă străină şi 20% dacă împrumutul este în zloţi.rnrn”Decizia va bloca, practic, creşterea portofoliului nostru de credite ipotecare”, a spus directorul executiv al băncii, Boguslaw Kott , la o conferinţă de presă.rnrnEl a precizat că mişcarea este una care ţine de prudenţialitate şi nu reflectă probleme de lichiditate ale băncii, dar a adăugat că în prezent este mult mai dificil să se obţină franci elveţieni pe piaţa interbancară.rnrnMulţi cumpărători de case din centrul şi estul Europei,inclusiv din România, îşi finanţează achiziţiile prin credite în monedă străină, mai ales în franci elveţieni.rnrnMillennium a avut o strategie agresivă pe partea de creditare ipotecară pe piaţa poloneză în plin boom, iar francii elveţieni au o pondere de circa 80% în împrumuturile ipotecare acordate de bancă.rnrnŞeful autorităţii poloneze de supraveghere a pieţei financiare a cerut băncilor să înăsprească condiţiile de acordare a creditelor ipotecare pentru a evita soarta unor creditori occidentali, care au suferit pierderi din instrumente legate de împrumuturi imobiliare.rnrnLuni, banca ungară MKB, acţionarul majoritar al MKB Romexterra din România, a fost prima bancă din regiune care a suspendat acordarea de credite în monedă străină, motivând că vrea să-şi protejeze clienţii de riscul valutar.rnrnPe piaţa poloneză de capital, acţiunile Millennium s-au apreciat cu 5,8% în debutul şedinţei, în ton cu evoluţia acţiunilor altor bănci din regiune.rnrnBanca Millennium din Polonia este controlată de grupul portughez Millennium bcp, care deţine 65,5% din acţiuni. Millennium bcp activează şi pe piaţa românească, de anul trecut, prin subsidiara Millennium Bank România.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii