Moody’s a plasat sub evaluare pentru o posibilă retrogradare ratingurile pentru depozitele în monedă locală pe termen lung şi scurt ale BRD – Groupe Societe Generale, aflate la nivelurile Baa2, respectiv Prime-2, în urma coborârii ratingului băncii-mamă.rnrnAgenţia a retrogradat, pe 9 decembrie, ratingurile celor mai mari bănci franceze, BNP Paribas, Societe Generale şi Credit Agricole, acuzând probleme de finanţare şi deteriorarea situaţiei economice în contextul crizei datoriilor de stat din zona euro. Ratingul Societe Generale a fost coborât la A1.rnrnÎn urma acestei decizii, Moody’s a prezentat luni mai multe acţiuni vizând ratingurile subsidiarelor Societe Generale din Cehia, Grecia, România şi Rusia. Cu excepţia Komercni Banka (Cehia) şi DeltaCredit (Rusia), ale căror ratinguri au fost coborâte, subsidiarele vizate au fost puse sub evaluare pentru o posibilă retrogradare.rnrnInstituţiile vizate sunt BRD, General Bank of Greece (Grecia), numită şi Geniki, Rosbank, Rusfinance şi DeltaCredit (Rusia) şi Komercni Banka.rnrn”Principalul motiv care a determinat evaluarea ratingurilor Geniki, BRD, Rosbank, Rusfinance şi DeltaCredit este retrogradarea ratingurilor Societe Generale. În procesul de evaluare, Moody’s va ţine cont de potenţialul impact al reducerii ratingului băncii-mamă asupra subsidiarelor, precum şi de opinia agenţiei privind încadrarea strategică a acestor operaţiuni în grup, de amploarea şi natura legăturilor financiare dintre ele”, se spune într-un comunicat transmis luni de Moody’s.rnrnMediul în care activează băncile din zona euro s-a deteriorat semnificativ în ultimele luni, din cauza crizei datoriilor de stat şi accesului tot mai dificil la finanţare, notează agenţia, precizând că planurile de vânzare de active şi restrângere a operaţiunilor anunţate recent de Societe Generale vizează mai mult divizia de investiţii a grupului, şi nu operaţiunile bancare internaţionale.rnrn”Cu toate acestea, multe bănci vest-europene, inclusiv SocGen, se confruntă cu decizii tot mai dificile în privinţa utilizării resurselor limitate de capital şi finanţare. Situaţia ar putea rezulta în scăderea disponibilităţii şi/sau capacităţii băncilor-mamă de a oferi sprijin financiar şi managerial subsidiarelor din străinătate”, consideră Moody’s.rnrnAgenţia precizează că evaluările au fost declanşate de acelaşi factor – retrogradarea Societe Generale – însă fiecare subsidiară va fi analizată individual.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii
Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit