Manfred Wimmer: Salariile din BCR vor creste cu un procent sub rata inflatiei

Autor:

Bancherul.ro
2009-01-20 12:10

Manfred Wimmer, directorul financiar al Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, a declarat astazi, intr-o conferinta de presa la Viena, ca in acest an majorările salariale de la BCR vor fi mai mici decât rata inflaţiei, tintita de BNR la 3,5%, cu o eroare de un punct procentual.rnrnOficialul Erste consideră, pe de alta parte, ca unul din principalele motive pentru care în ţara noastră nu sunt previzibile probleme majore de neplată pe piaţa creditului este tocmai faptul c㠓Romania este una din puţinele ţări în care oamenii vor avea creşteri de venit în următorii ani. Economia încă mai creşte, veniturile sunt încă reduse, productivitatea s-a mai îmbunătăţit, astfel încât companiile vor suporta creşteri de salarii şi în viitor”.rnrnWimmer a arătat că BCR va continua planul iniţial de reducere a numărului de angajaţi, stabilit independent de criza actuală, concomitent cu dezvoltarea în continuare a reţelei de sucursale şi a salariaţilor din reţeaua de unităţi.rnrnSalariaţii BCR au anunţat la începutul săptămânii trecute că intenţionează să declanşeze greva generală, acţiune determinată în principal de revendicări salariale. Ulterior, sindicaliştii băncii au anulat greva, după ce au primit o ofertă din partea administraţiei băncii, aceasta fiind analizată in prezent de membrii Sindicatului Liber din BCR.rnrnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Ce înseamnă discriminarea pe bază de IBAN în Europa?

Dacă lucrați, locuiți sau vizitați o altă țară din Europa, e bine de știut că nu trebuie să vă faceți un cont sau un card la o bancă din țara... detalii

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii