Radu Troia este noul consilier al presedintelui ASF pentru piata de capital

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2017-02-13 09:21 Ultima actualizare: 2017-02-13 09:21

Incepând de astăzi, domnul Radu Toia este noul consilier al Preşedintelui ASF pentru piaţa de capital şi protecţia consumatorului, anunta ASF intr-un comunicat.

Domnul Radu Toia are o carieră de aproape 20 de ani ca specialist pe piaţa de capital. În perioada 1997 – 2014 a activat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare (CNVM) şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) unde a coordonat, din poziţia de director, direcţiile de Autorizare – Reglementare şi Autorizare – Supraveghere.

Domnul Radu Toia este din decembrie 2015 director executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), iar din ianuarie 2016 ocupă poziţia de administrator independent al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Începând din aprilie 2016, ca membru în Colegiul de Coordonare al SAL-Fin din partea AAF, a participat la înfiinţarea şi dezvoltarea entităţii de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati ASF

ASF aprobă preluarea fondurilor Patria de către BRD

ASF a aprobat tranzacția prin care BRD, prin BRD Asset Management, a preluat Patria Asset Management S.A. din grupul Patria Bank. Tranzacția a fost anunțată în luna martie 2026. Autoritatea... detalii

CCP.RO BUCHAREST, autorizată de ASF în calitate de Contraparte Centrală pentru produse derivate futures și forward

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința de astăzi, autorizarea societății CCP.RO BUCHAREST S.A. în calitate de Contraparte Centrală, un obiectiv de importanță strategică pentru dezvoltarea pieței de capital din România, prin consolidarea infrastructurii acesteia și reducerea riscurilor sistemice, conform unui comunicat al ASF, în care se adaugă: Autorizarea a fost acordată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de autoritate națională, în conformitate cu prevederile Regulamentului ASF nr. 3/2013 privind autorizarea și funcționarea contrapărților centrale, emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (EMIR), cu modificările și completările ulterioare. „Autorizarea Contrapărții Centrale reprezintă un reper major pentru modernizarea infrastructurii pieței de capital din România, marcând consolidarea unui pilon esențial al arhitecturii financiare și al mecanismelor de reducere a riscurilor sistemice. ASF a gestionat acest proces cu maximă rigoare și responsabilitate,... detalii

Exemple de prețuri de referință pentru o asigurare auto RCA

Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii

DallBogg Life and Health AD, interzisă de ASF

ASF a anunțat că a interzis societății DallBogg Life and Health AD să subscrie noi contracte de asigurare pe teritoriul României, începând cu 1 octombrie 2025.