Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, (foto) a făcut apel la premierul ungar Viktor Orban să retragă două proiecte de lege privind reforma băncii centrale şi stabilitatea financiară.rnrn”Vă recomand insistent să retrageţi cele două proiecte de lege aflate în dezbatere în parlament”, subliniază Barroso în scrisoarea personală de două pagini trimisă la sfârşitul săptămânii trecute premierului conservator ungar.rnrnScrisoarea sugerează că înlăturarea celor două proiecte de lege ar putea fi o precondiţie pentru plănuitul acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE), informează Origo.rnrnÎn opinia lui Barroso, niciunul din cele două proiecte legislative nu respectă dreptul comunitar, iar ambele ar putea deveni incompatibile cu Tratatul UE şi recomandările Bruxellesului.rnrnÎn scrisoare, preşedintele CE exprimă îngrijorări serioase în legătură cu respectarea de către proiectul de lege privind banca centrală a Articolului 130 din Tratatul UE, dar şi regretul că cea mai recentă versiune a proiectului a fost redactată fără nicio consultare preliminară cu Banca Centrală Europeană.rnrnBarroso susţine de asemenea că negocierile pregătitoare ale Ungariei cu misiunea comună FMI-UE au fost întrerupte săptămâna trecută deoarece partea ungară nu a garantat că adoptarea celor două legi esenţiale va fi amânată până când se va stabili că sunt compatibile cu legislaţia comunitară.rnrnPeter Szijjarto, purtătorul de cuvânt al premierul ungar, a confirmat primirea scrisorii, dar a refuzat să-i dezvăluie conţinutul, spunând că nu este autorizat să facă acest lucru. “Preşedintele Barroso este cel care poate dezvălui informaţii privind conţinutul scrisorii”, a spus el.rnrnProiectul de reformă, care retrage în special preşedintelui băncii centrale a Ungariei (MNB) prerogativa de a-şi numi adjuncţii în favoarea premierului, este considerată o ameninţare la adresa independenţei instituţiei monetare.rnrnTot o ameninţare este considerat şi proiectul de fuziune a băncii centrale cu autoritatea de supraveghere a instituţiilor financiare PSZAF, care nu ar face decât să dilueze şi mai mult puterea preşedintelui MNB, recunoscut ca fiind în conflict cu Viktor Orban.rnrnFondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană şi-au exprimat la rândul lor îngrijorarea. Cele două proiecte seamănă ‘cu o preluare totală de putere asupra băncii centrale’ de către guvern, a atras atenţia preşedintele MNB, Andras Simor.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii
Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit