O misiune tehnica a FMI va sosi miercuri in Romania

Autor:

Bancherul.ro
2015-07-21 18:24

O misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) va sosi miercuri în România, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fiind una dintre instituțiile care urmează să fie vizitate de experții Fondului, au declarat surse oficiale citate de Agerpres.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, declara la jumătatea lunii iunie că o misiune FMI ar urma să vină în România la mijlocul acestei luni.

“Misiunea FMI vine pe 15 iulie. Mâine (16 iunie n.r.) vine Comisia Europeană. Acum vin separat. Mai întâi Comisa Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internațional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene”, a precizat Ministrul Finanțelor pe 15 iunie.

O lună mai târziu, în data de 17 iulie, șeful de la Finanțe a reiterat că acordul cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană rămâne în picioare până în septembrie, iar România trebuie să profite de perioada rămasă pentru a îndeplini cât mai multe angajamente asumate cu partenerii internaționali.

“Acordul cu organismele financiare internaționale nu se rupe, el rămâne așa cum este până în septembrie și acest lucru a fost menționat și la Comisia Europeană în această săptămână. România trebuie să profite de perioada rămasă până în septembrie pentru a îndeplini cât mai multe angajamente asumate cu partenerii internaționali și a făcut acest lucru. Dau un singur exemplu, care a creat anumite costuri în rândul populației: prețul la gaze. Guvernul României își respectă angajamentele. A luat decizia de creștere a prețului la gaze la 1 iulie exact așa cum era asumat în calendarul asumat în fața Comisiei Europene”, a subliniat Teodorovici.

În ceea ce privește posibilitatea încheierii unui nou acord, șeful de la Finanțe a menționat că încă nu s-a discutat, dar ar putea fi analizată “după ce acesta se va finaliza”.

Pe de altă parte, vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, declara, într-o conferință de presă la finalul ECOFIN ( 13 iulie n.r.), că reprezentanții CE sunt îngrijorați în legătură cu programul privind balanța de plăți și a recomandat autorităților române să folosească eficient timpul rămas până în septembrie pentru a adopta reformele necesare.

Actualul program de asistență financiară UE în ceea ce privește balanța de plăți, convenit în mod oficial în octombrie 2013, se desfășoară în paralel cu un acord stand-by cu FMI. Programul a fost de tip preventiv și nu au avut loc trageri de fonduri. Programul a oferit sprijin pentru România în vederea consolidării stabilității macroeconomice, fiscale și financiare și îmbunătățirii potențialului de creștere și de rezistență al economiei. În plus, un accent puternic a fost pus pe consolidarea capacității administrative, reforma administrației fiscale, îmbunătățirea managementului finanțelor publice și a guvernanței și restructurarea companiilor de stat.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii