Misu Negritoiu, seful ASF, s-a intalnit cu Max Roessler, noul proprietar al City Insurance

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2017-03-24 20:37 Ultima actualizare: 2017-03-24 20:37

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţoiu, s-a întâlnit astăzi cu Dr. Max Roessler, cunoscut investitor privat elveţian, cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o în România în vederea finalizării negocierilor de preluare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance, anunta ASF intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele: 

Alături de Dr. Roessler, la această întâlnire au participat şi reprezentanţii Berlin London Holding AG, companie cu resurse şi expertiză, la nivel european, în domeniul managementului şi reorganizării societăţilor de asigurare.

ASF va acorda tot sprijinul pentru facilitarea tranzacţiei şi va coopera atât cu compania City Insurance, cât şi cu investitorul, pentru restabilirea, într-un termen cât mai scurt, a indicatorilor financiari de capitalizare, solvabilitate şi lichiditate ai societăţii de asigurare. “Avem convingerea că această investiţie va completa tabloul solid al asigurătorilor din România spre beneficiul consumatorilor români”, a declarat Preşedintele ASF, domnul Mişu Negriţoiu.

Totodată, Preşedintele ASF a salutat intrarea pe piaţa asigurărilor din România a unui nou investitor puternic şi a subliniat, în cadrul discuţiilor, evoluţiile pozitive şi sustenabile pe care acest sector le-a înregistrat în ultimii ani.

City Insurance este o companie ce deţine o cotă de piaţă de circa 9%, cu un portofoliu solid, mai ales în ceea ce priveşte poliţele auto obligatorii şi care se poate dovedi o investiţie foarte bună pentru următorii ani.

Cu o carieră bancară şi investiţională impresionantă, Dr. Max Roessler deţine un portofoliu substanţial de active în mai multe societăţi elveţiene. Este acţionar principal în compania de construcţii Implenia, deţine participaţii importante în compania de maşini unelte Starrang Group, ca şi în companii de servicii financiare, inclusiv în societăţi de asigurare înregistrate în Europa. A deținut/deține diferite poziții de management în diferite companii (ex. Rossaco Consulting AG, Global Care AG, Marowag AG, Parmino Holding AG, SunVesta Holding AG, Dominick Company AG).

Dr. Max Roessler este profesor, absolvent al Universității Harvard şi al Facultății Tehnice a Confederației Helvetice din Zurich.

Comentarii

De la: paulSubiect:

Tzapa rbl

Comentariu:

Am aflat cu stupoare dupa 4 ani de economisire ca rbl a luat decizia de a inchide acest cont de economisire pt ca am depus toata suma pe care am contracta-o(7000 ron) prin urmare nici statul nu trebuie sa acorde primele anuale Habar nu am avut ca initial am contractat suma de 7000 ron prin urmare am depus in jur de 4000 ron pe an pt a primi suma de la stat cea de aprox 250 eur pe an.Dupa 4 ani rbl a inchis contul in baza unei clauze care supune ca daca ai depus suma ce ai contractat-o ei pot sa inchida contul.Eu suma pe care am contractat-o am atins-o in al 2 sau al treilea an.Dar ei au ales sa inchida contul la cateva luni de a ajunge la 5 ani si prin urmare sa nu mai fie obligati sa ofere primele de la stat. Deci am avut cel mai neperformat cont de economii ce se poate face.Restul problemelor, au fost multe ,dar nu are rost sa plictisesc pe nimeni... A mai patit cineva asa ceva?Pot fi dati in judecata? Exista sanse de reusita?

De la: VLAD MARINSubiect:

Cel mai tare caritas dezvoltat de banci cu acordul statului

Comentariu:

acum 4 ani o domnisoara draguta de la BCR baneasa n-ea sugerat sa depunem anual 4500 ron si in fiecare an banca ofera o prima de 250 euro. Suna frumos nu?dupa 4 ani de depus bani SURPRIZAAAAAA! aceasi domnisoara draguta ma anunta ca banca este in proces cu statul si primele nu se mai acorda.Ce parere aveti? Fac un contract cu banca si banca ma trimete la stat?????? In fine am fost furat asta este dar stati asa ca nu sa terminat: intreb domnisoara draguta de la aceasi banca si ghiseu si cer sa-mi fie restituiti banii depusi dar nu se poate decit peste o luna cu penalitati de retragere sau dupa 3 luni suma depusa intreaga ( adica ce a mai ramas dupa ce banca si-a retras la deschidera contului 500 ron) suna frumos nu? Si ca totul sa fie frumos domnisoara ma cearta ca ar trebui sa fiu bucuros ca uite banca mi-a dat 2% dobinda la banii depusi si dobinzile sunt acum 05%. CARITAS bancar sub atenta supraveghere a statului. UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE?

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati ASF

ASF aprobă preluarea fondurilor Patria de către BRD

ASF a aprobat tranzacția prin care BRD, prin BRD Asset Management, a preluat Patria Asset Management S.A. din grupul Patria Bank. Tranzacția a fost anunțată în luna martie 2026. Autoritatea... detalii

CCP.RO BUCHAREST, autorizată de ASF în calitate de Contraparte Centrală pentru produse derivate futures și forward

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința de astăzi, autorizarea societății CCP.RO BUCHAREST S.A. în calitate de Contraparte Centrală, un obiectiv de importanță strategică pentru dezvoltarea pieței de capital din România, prin consolidarea infrastructurii acesteia și reducerea riscurilor sistemice, conform unui comunicat al ASF, în care se adaugă: Autorizarea a fost acordată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de autoritate națională, în conformitate cu prevederile Regulamentului ASF nr. 3/2013 privind autorizarea și funcționarea contrapărților centrale, emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (EMIR), cu modificările și completările ulterioare. „Autorizarea Contrapărții Centrale reprezintă un reper major pentru modernizarea infrastructurii pieței de capital din România, marcând consolidarea unui pilon esențial al arhitecturii financiare și al mecanismelor de reducere a riscurilor sistemice. ASF a gestionat acest proces cu maximă rigoare și responsabilitate,... detalii

Exemple de prețuri de referință pentru o asigurare auto RCA

Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii

DallBogg Life and Health AD, interzisă de ASF

ASF a anunțat că a interzis societății DallBogg Life and Health AD să subscrie noi contracte de asigurare pe teritoriul României, începând cu 1 octombrie 2025.