Marea Britanie nu va permite ca băncile sale să fie supravegheate de Banca Centrală Europeană

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2012-10-12 09:33 Ultima actualizare: 2012-10-12 09:33

Marea Britanie nu va permite ca băncile să fie supravegheate de Banca Centrală Europeană (BCE), a declarat preşedintele Autorităţii pentru Servicii Financiare, Adair Turner, într-un discurs prin care vizează să-şi crească şansele de candidat pentru funcţia de guvernator al Băncii Angliei.rnrn”Marea Britanie nu are nevoie şi nu va fi parte a uniunii bancare din zona euro”, a afirmat Turner într-un discurs susţinut la o reuniune a directorilor de instituţii financiare, la Londra, potrivit Bloomberg.rnrnLiderii UE au început în iunie discuţii pentru un plan care să acorde BCE atribuţii de supraveghere a sistemului bancar, acesta fiind un pas necesar pentru acordarea de ajutoare financiare direct de la fondul de urgenţă al zonei euro. Statele UE din afara zonei euro au încercat să obţină asigurări că vocea lor nu va fi ignorată dacă se vor alătura uniunii bancare.rnrn”Avem un interes naţional enorm ca zona euro fie să facă paşii necesari pentru a reuşi, fie să se dezmembreze într-un mod controlat şi nu haotic, în cazul în care măsurile nu sunt posibile din punct de vedere politic”, a adăugat Turner.rnrnMiniştrii de Finanţe au admis că este puţin probabil ca UE să implementeze noul regim de reglementare până la începutul anului următor, aşa cum se spera iniţial. Orice întârziere înseamnă o aşteptare mai lungă pentru Spania, care ar vrea să lase Mecanismului European de Stabilitate salvarea sectorului financiar spaniol.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică, dacă încasezi salariul la bancă

CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii

Depozit la pachet cu fond de investiții, în Home Bank

Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii

Aplicația George BCR funcționează cu versiuni de Android minim 10 și iOS minim 17.7

"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii

Banca Transilvania și-a continuat creșterea în prima jumătate a anului

Banca Transilvania a continuat să-și majoreze activele, volumul de credite și depozite, profitul și numărul de clienți, în primul semestru din 2026. Banca își propune să accelereze dezvoltarea sistemului financiar... detalii