Fondul de garantare a asiguratilor (FGA) demareaza platile pentru dosarele de dauna la Carpatica Asig

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2017-03-24 19:14 Ultima actualizare: 2017-03-24 19:14

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii nr.132/16.02.2017, privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societății Carpatica Asig S.A- în faliment, anunta FGA intr-un comunicat, in care mai arata urmatoarele:

Sentința a fost emisă de Tribunalul Sibiu Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4791 din data de 09.03.2017.

Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig S.A-în faliment care au dosare aprobate la plată de către Comisia Specială a Fondului.

În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 08.06.2017 sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit legii, art 14. alin (1) din Legea nr 213/2015.

De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18.05.2017.

Până la 23.03.2017, FGA a  primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig S.A. 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum și 11.338 cereri deschidere dosare daună. Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig S.A.

Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig S.A că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Potențialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig  S.A. pot depune, atât electronic cât și fizic, la sediul FGA, cereri de plată (Anexa 6) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 3). Formularele sunt disponibile și online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Revolut intră și în SUA, din 2027

Revolut primește aprobare condiționată de la Office of the Comptroller of the Currency (OCC) din SUA pentru înființarea unei bănci naționale, conform unui comunicat de presă: Aprobarea condiționată de la... detalii

Provident lansează un card de credit

Provident anunță lansarea unui card de credit cu o limită de credit de până la 10.000 de lei și o perioadă de grație de până la 30 de zile, în... detalii

Plățile Ropay cu cod QR la magazine sau pe facturi, posibile din aplicațiile a nouă bănci

Unicredit devine a noua bancă din aplicația căreia poți face plăți Ropay cu codul QR de la casele de marcat ale magazinelor sau de pe facturi. Celelalte bănci care permit... detalii

Românii din străinătate pot să-și deschidă cont la Banca Transilvania cu pașaportul

Românii din diaspora pot deveni clienți ai Băncii Transilvania inclusiv folosind  pașaportul emis pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Până acum, deschiderea de cont era posibilă doar prin identificarea cu... detalii