Băncile din România au primit 7.872 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, de la clienții persoane fizice și juridice, până la data de 29 august 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanței 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, potrivit datelor Asociației Române a Băncilor culese de la băncile care totalizează o cotă de piață de 94% în funcție de active, se arata intr-un comunicat, in care se adauga:
Persoanele fizice au transmis 7.649 de solicitări în baza moratoriului legislativ aferent anului 2022 prin care pot beneficia de suspendarea ratelor pe o perioadă de până la nouă luni, reprezentând aproximativ 97% din total, în timp ce persoanele juridice au înaintat 223 de solicitări. Aproape jumătate dintre solicitările clienților, care se calificau la condițiile prevăzute de Ordonanța 90/2022, au fost soluționate până la data de 29 august 2022, restul fiind rezolvate după data respectivă.
În primele opt luni ale anului 2022, băncile din România au continuat să aplice măsuri proactive de sprijin pentru clienții aflați în dificultate financiară temporară de plată, astfel că numărul de soluționări în baza măsurilor proprii ale băncilor este de 16.184. De măsurile proactive aplicate de instituțiile de credit au beneficiat 15.547 persoane fizice și 637 persoane juridice, numărul clienților fiind dublu comparativ cu cel legat de aplicarea moratoriului legislativ.
Aproximativ 26.177 de debitori persoane fizice au optat pentru schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC din contractele de credit în primele opt luni ale anului, în cadrul băncilor la care au contractat inițial împrumutul. Trecerea de la indicele ROBOR la IRCC în contractele în lei vechi se poate realiza cu acordul ambelor părți, atât consumatorul, cât și banca, iar dacă se produce, aceasta este ireversibilă. Dobânzile calculate în funcție de IRCC sunt variabile, astfel că un consumator se poate aștepta la majorarea ratei determinată de creșterea IRCC.
Alți 1.421 de debitori persoane fizice au solicitat schimbarea indicelui ROBOR cu dobânda fixă în contract în perioada primelor opt luni ale anului 2022, tot la instituția de credit la care dețineau inițial împrumutul. În primele opt luni ale anului curent, un număr de 54.024 de clienți persoane fizice au optat pentru refinanțarea creditului la altă bancă.
În contextul creșterii inflației peste așteptări și a dobânzilor, clienții care înregistrează dificultăți financiare temporare la plata împrumutului au opțiunea să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant.
Băncile continuă să sprijine clienții afectați financiar prin soluții individuale, calibrate pe nevoile specifice, pentru a preveni o criză la nivel economic și social. Astfel, instituțiile de credit absorb problemele de lichiditate întâmpinate de populația și companiile debitoare ale căror venituri au fost afectate de situaţia generată de pandemie și de efectele negative propagate pe fondul conflictului din Ucraina și a crizei energetice. Din perspectiva soluțiilor existente, nu există o rețetă universală recomandată pentru că nu se cunosc evoluțiile viitoare ale contextului general.
Într-un efort conjugat și cu autoritățile statului, prin efectul moratoriului legislativ, precum și prin măsuri individuale, în primii doi ani de pandemie băncile au soluționat peste 700.000 de cereri provenite de la clienți. În această statistică sunt incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.
Sectorul bancar românesc este solid și rezilient, indicatorul de solvabilitate fiind de 21,43% la luna iunie 2022. Încă de la debutul pandemiei, indicatorii sistemului bancar au permis o abordare proactivă, de absorbție a problemelor clienților și de creștere a creditării într-un ritm susținut.
Nu există comentarii pentru această știre.
Românii din diaspora pot deveni clienți ai Băncii Transilvania inclusiv folosind pașaportul emis pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Până acum, deschiderea de cont era posibilă doar prin identificarea cu... detalii
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică celor care-și încasează salariul într-un cont al băcii. În această situație, dobânda creditului este 6,99% pe an, cu 1,5... detalii
Depozit la pachet cu un fond de investiții este un nou produs original, tip economisire-investiție, lansat de ING Bank prin aplicația Home Bank. Concret, jumătate din bani sunt plasați într-un... detalii
"De ce aplicatia George spune ca nu mai este disponibila cu telefonul meu? Aplicatia nu mai apare pe magazin play si imi da eroarea de necesitare unei actualizari software.", întreabă... detalii
Banca Transilvania și-a continuat creșterea în prima jumătate a anului
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card