In primele 6 luni ale acestui an, Banca Transilvania a cofinanţat proiecte cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane lei şi a consiliat aproximativ 500 de clienţi, în vederea accesului la acest tip de finanţare. BT finanţează câte un astfel de proiect la interval de câteva zile, clienţii primind răspuns sau – după caz – oferta de la bancă, în termen de aproximativ 10 zile de la depunerea dosarului, anunta banca.rnrnBT a acordat în total credite în valoare de 300 milioane lei, pentru programe europene.rnrnRobert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, declară: “Rezultatele obţinute de Banca Transilvania în privinţa cofinanţării programelor europene sunt optimiste, peste aşteptări. Simplificarea – de către Banca Transilvania – a accesării banilor europeni şi armonizarea condiţiilor bancare cu cele ale autorităţilor sunt două dintre componentele esenţiale ale ofertei noastre, în vederea creşterii capacităţii beneficiarilor de a folosi aceşti bani ”. rnrnServiciile BT de consultanţă şi de finanţare, destinate accesării banilor europeni, sunt cuprinse în „Platforma de soluţii destinate beneficiarilor de fonduri europene”, lansată în luna februarie a.c. Acestea rezolvă problemele întreprinzătorilor încă din momentul intenţiei de accesare a fondurilor nerambursabile, fiind asigurat astfel un grad ridicat de predictibilitate a proiectului. rnrnPentru a beneficia de fonduri europene nerambursabile, începând cu luna iulie a.c. investiţiile care fac obiectul acestor finanţări pot fi luate în garanţie de către bănci. rnPlatforma Băncii Transilvania se adresează companiilor de orice dimensiune, dar şi instituţiilor de învăţământ, setul de soluţii vizează proiecte din sectorul productiv, de cercetare sau cele destinate infrastructurii. Proiectele cofinanţate în acest an de BT sunt din domenii precum agricultură, alimentaţie, confecţii metalice, medicină şi producţie farmaceutică, IT sau turism.rnrnRelaţia cu clienţii este gestionată de Departamentul BT de Programe Europene, care cuprinde inclusiv o echipă de specialişti prezenţi în zone din ţară: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Braşov, Timiş, Mureş, Dolj şi Suceava. Produsele de credit ale Băncii Transilvania pot fi accesate, însă, la orice sucursală BT.rnrnBanca Transilvania, prin „Platforma de soluţii destinate beneficiarilor de fonduri europene”, asigură atât consultanţa din faza de idee a unui astfel de proiect, până la suportul financiar propriu-zis. Rezultatele obţinute de BT în prima jumătate a acestui an confirmă contribuţia băncii la creşterea procesului de absorbţie a fondurilor europene, în România.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii