Guvernul a stabilit unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul, se arata intr-un comunicat de presa, in care se mai mentioneaza urmatoarele:
Hotărârea adoptată de Executiv reglementează anumite aspecte din cadrul relației dintre prestatorii de servicii de plată și consumatori în cazul plăților cu cardul și plăților bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile. De asemenea, se desemnează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor drept autoritatea națională responsabilă cu aplicarea normelor europene în domeniu și stabilește sancțiunile corespondente faptelor ce privesc nerespectarea acelorași dispoziții europene.
Astfel, la încheierea unui acord contractual cu un prestator de servicii de plată, consumatorul poate solicita să dețină două sau mai multe mărci de plată diferite pe un instrument de plată cu cardul, cu condiția ca un astfel de serviciu să fie oferit de prestatorul de servicii de plată, iar nerespectarea acestui drept constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
De asemenea, constituie contravenție nerespectarea de către prestatorul de servicii de plată a oricăreia din prevederile referitoare la obligația acestuia ca într-un termen rezonabil premergător semnării contractului de servicii de plată să furnizeze consumatorului informații clare și obiective cu privire la cu privire la toate mărcile de plată disponibile, funcționalitatea, costul și securitatea acestora și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția ca emitenții, acceptanții, entitățile de prelucrare și alți prestatori de servicii tehnice, în schemele de plată cu cardul, să insereze mecanisme automate, software sau dispozitive în instrumentul de plată sau echipamentul instalat la punctul de vânzare care limitează posibilitatea de alegere a mărcii de plată sau a aplicației de plată sau a ambelor, de către plătitor sau de către beneficiarul plății atunci când utilizează un instrument de paltă coetichetat, constituie contravenție și se sancționeză cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
În cazul în care beneficiarii plăților care decid să nu accepte toate cardurile sau alte instrumente de plată ale unei scheme de plată cu cardul nu îi informează cu privire la aceasta pe consumatori în mod clar și neechivoc, în același timp în care le comunică informații cu privire la acceptarea altor carduri și instrumente de plată ale schemei de plată cu cardul, fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Totodată, consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în cazul încălcării prevederilor Regulamentului de către prestatorii de servicii de plată.
Hotărârea adoptată de Executiv intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii
Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii