Turiştii care vizitează insulele din Grecia ar putea fi obligaţi să utilizeze cardul pentru plăţile mai mari de 70 de euro, în scopul evitării evaziunii fiscale.
Aceasta este una dintre masurile care ar putea fi inclusa pe lista de reforme pe care Grecia o va prezenta miniştrilor de Finanţe din zona euro, potrivit Reuters.
Guvernul de la Atena mai promite efectuarea unor privatizări şi adoptarea unor măsuri fiscale speciale. Printre propuneri se numără introducerea unor taxe suplimentare pentru drepturile televizate şi pentru publicitate.
Din partea Guvernului de la Atena sunt aşteptate concesii substanţiale în trei domenii esenţiale – pensiile, piaţa muncii şi fiscalitatea.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii