ECONOMIE | Analize economice

Deficitul bugetar la opt luni, redus considerabil fata de anul trecut

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-10-01 09:15

Bugetul general consolidat a înregistrat pe primele opt luni din 2021 un deficit de aproape 40 miliarde lei, echivalent cu -3,35% din PIB.

Rezultatul înseamnă o reducere considerabilă (1,84 puncte procentuale) față de execuția consemnată în august 2020 (-5,19% din PIB) și păstrează șansele de a ne încadra la finele anului în ținta stabilită la rectificare, de -7,13% din PIB, mai ales că nu sunt prevăzute indexări de pensii sau salarii.

Ponderea în PIB a veniturilor pe primele opt luni ale anului a crescut la 20,5% în 2021, de la 19,1% în 2020, iar cea a cheltuielilor a scăzut de la 24,3% la 23,8%. Cam un punct procentual din plusul acumulat la venituri a venit din majorarea încasărilor interne iar 0,4 pp din sporul considerabil al sumelor primite din exterior.

Plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 au fost de aproape 10 miliarde lei, mult sub cele similare din 2020 (circa 31 miliarde lei) și de aici a rezultat principala sursă de ajustare fiscală.

De reținut și creșterea importanței fondurilor UE la peste 7% din veniturile bugetului public, sumă esențială pentru refacerea economiei și măsurile impuse de criză. Însă ar trebui să fim atenți la creșterea dependenței de exterior și la conformarea cu cerințele impuse, atunci când procedura de deficit excesiv va fi reinstituită (pandemia ne-a salvat exact când intrasem sub lupa UE).

Pe partea de impozite directe, se remarcă scăderea părții care revine contribuțiilor de asigurări în veniturile statului, deși pensiile au fost majorate cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut (ceea ce a trimis sumele adăugate drept subvenții de la bugetul de stat pentru plata pensiilor la peste 10 miliarde de lei).

La impozite indirecte, refacerea ponderii încasărilor din TVA (a doua mare sursă de bani pentru buget) la peste 20% din total s-a suprapus peste trendul de scădere a părții care revine din accize. Creșterile în termeni nominali de +41,2% la TVA (de la 35 miliarde lei spre 50 miliarde lei) și de 16,6% la accize (de la 19 miliarde lei la 22 miliarde lei) au fost considerabile.

Ritmul de majorare a cheltuielilor publice (+9,4%), s-a situat la mai puțin de jumătate din avansul veniturilor (+19,6%).

Creșterea facturii pentru salariile bugetare a fost limitată la doar +2,6% iar asistența socială (+9,2%) păstrată „în linie” cu creșterea generală a cheltuielilor. Accentul a fost deplasat spre investiții și cofinanțarea proiectelor cu bani europeni.

De remarcat păstrarea sub media generală a sporului la sumele alocate pentru bunuri și servicii (+8,7%), în timp ce cheltuielile pentru proiecte cu finanțare externă nerambursabilă au avansat cu aproape 40%.

Pe de altă parte, scăderea sumelor achitate pentru subvenții cu circa 14% nu a adus mari economii dar a afectat activitatea unor operatori economici din agricultură.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în martie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În scădere cu 0,4 puncte față de luna precedentă, avansul prețurilor (6,7%) a revenit sub detalii

Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023

România s-a situat anul trecut pe locul 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat. Cu 78% din media europeană consemnată pentru 2023, am depășit Ungaria și Croația detalii

România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în februarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Deși în scădere față de luna precedentă, avansul prețurilor (7,1%) a rămas peste nivelul de detalii

 



 

Ultimele Comentarii