ECONOMIE | Analize economice

Deficitul comercial pe octombrie, cea mai mare valoare lunară din acest an

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-12-14 00:56

Exporturile au crescut în octombrie 2023 la 8,41 miliarde euro (+5,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,21 miliarde euro (-1,5%), potrivit datelor publicate de INS. Cu toate acestea, deficitul comercial s-a majorat cu circa 30% față de luna precedentă și a ajuns la cea mai mare valoare din anul curent.

Pe primele zece luni din 2023, exporturile au însumat 78,7 miliarde euro (+2,4%) iar importurile 101,9 miliarde euro (-3,2%), deficitul de 23,2 miliarde euro fiind cu 18,4% mai mic decât în aceeași perioadă din 2022. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a sczăut ușor față de luna precedentă, până la 80,5%. Valoare mai bună decât cele înregistrate pe parcursul ultimilor trei ani, dar semnificativ sub rezultatele din perioada 2014 – 2019.

Minusul acumulat pe segmentul de mărfuri în primele 10 luni ale anului curent a reprezentat 7,24% din PIB, în contextul în care nivelul prognozat oficial pentru întreg anul curent este de 11% din PIB. Astfel, deficitul comercial va situa probabil sub așteptările Comisiei Naționale de specialitate. De reținut, deși am asistat revenirea pe plus a exporturilor după scăderile din ultimele patru luni, a contat mai mult avansul importurilor înapoi spre nivelurile din anul trecut.

Schimburile cu țările UE au fost de 57,2 miliarde euro la export și 74,6 miliarde euro la import (72,7% din exporturi și 73,3% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 21,5 miliarde euro și importuri de 27,3 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 17,4 miliarde euro cu statele UE şi de 5,8 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, adică aproximativ trei sferturi față de un sfert din total.

Deficitul sectorului de mașini și echipamente de transport s-a majorat până la peste două miliarde euro, după ce a urcat cu peste 500 milioane euro doar în luna octombrie. La categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul a trecut de cinci miliarde de euro, cam un sfert din soldul negativ consemnat per total.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa 11% din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate s-a menținut la doar 70%, adică sub nivelul de 74% consemnat pe ansamblul anului 2022, și foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat în 2014.

Revenirea consumului de carburanți, pe fondul unei reluări a creșterii prețurilor de profil, a condus la un deficit sectorial de peste patru miliarde euro, cu 55% mai mare decât cel consemnat la produsele manufacturate. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste zece miliarde euro după primele zece luni). Per total, petrochimia a generat aproape două treimi din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în martie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În scădere cu 0,4 puncte față de luna precedentă, avansul prețurilor (6,7%) a revenit sub detalii

Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023

România s-a situat anul trecut pe locul 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat. Cu 78% din media europeană consemnată pentru 2023, am depășit Ungaria și Croația detalii

România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în februarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Deși în scădere față de luna precedentă, avansul prețurilor (7,1%) a rămas peste nivelul de detalii

 



 

Ultimele Comentarii