ECONOMIE | Analize economice

Deficitul bugetar, -4,64% din PIB înaintea ultimei luni a anului

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-01-08 09:27

Deficitul bugetului general consolidat a ajuns în noiembrie la 73,5 miliarde de lei (-4,64% din PIB-ul estimat la 1.583,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor.

Suma este cu aproape 15 miliarde lei mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior, rezultat cu 0,45 puncte procentuale mai slab ca pondere în PIB (comparativ cu -4,19% în noiembrie 2022).

Astfel, rezultatul execuției bugetare pe anul curent se păstrează în linie cu tentativa de a nu majora soldul negativ din anul anterior, ținta inițială de -4,4% fiind abandonată mai demult.

În tentativa de diminuare a minusului bugetar, s-a consemnat în luna noiembrie o scădere relativă de 0,18 puncte procentuale dar, probabil, insuficientă pentru a închide în decembrie decalajul existent după 11 luni.

Pe fondul creșterii PIB în pierdere vizibilă de viteză (estimare curentă +1,1% brut în termeni reali, T1 –T3 2023 față de T1 – T3 2022), încasările nominale au fost mai mari cu 11,8% în ianuarie - noiembrie 2023 față de ianuarie – noiembrie 2022 (aproape 49 miliarde lei mai mult). Totuși, s-a consemnat scăderea veniturilor raportate la PIB (29,4% în 2023 față de 29,7% în 2022, după primele 11 luni ale anului).

Totodată, s-a consemnat o majorare cu 63,8 miliarde lei a cheltuielilor publice (+13,4%, ritm semnificativ mai mare decât al veniturilor) și creșterea marginală a ponderii acestora în PIB de la 33,9% la 34%. Astfel, în primele unsprezece luni din 2023, statul a cheltuit 116 lei la fiecare 100 de lei încasați, cu un deficit cumulat de aproape 8 miliarde lei rămas de acoperit la pensii și la sănătate.

De reținut, bugetul de stat a înregistrat un deficit ceva mai mic decât cel al bugetului general consolidat. Pe acest segment al finanțelor publice, s-au cheltuit 131 lei la fiecare 100 lei încasați, ceea ce înseamnă un dezechilibru major, corectat parțial din excedente la alte bugete, dar imposibil de susținut pe termen lung fără costuri masive cu îndatorarea.

Rezultatul per total a fost puțin îmbunătățit de finanțele administrațiilor locale, situate la +545 milioane lei (0,03 puncte procentuale din PIB, în scădere rapidă de la +4,15 miliarde lei la finele lui septembrie). La care s-a adăugat și excedentul tradițional al instituțiilor publice autofinanțate (+2,3 miliarde lei, încă +0,14 puncte procentuale).

Merită amintită și discrepanța între creșterea veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+21,3%, adică 6,46 miliarde lei în plus) și avansul contribuțiilor de asigurări (numai +13%, urmare a scutirilor introduse pentru anumite categorii profesionale), cea mai mare componentă a bugetului public, cu 143,5 miliarde lei. Impozitul pe profit a avansat cu 10,1%.

Pe partea de impozite indirecte, comparabile cu CAS –ul ca pondere în buget, rezultatele au fost sub așteptări. Avansul de doar 10% al TVA încasat (a doua mare componentă a veniturilor, cu 94,4 miliarde lei) a fost sub inflația medie și nu a reflectat revenirea pe plus a puterii de cumpărare în termeni reali (+8,4% la salarii și +5,9% la pensii în noiembrie). El a fost însoțit de o creștere bizar de mică la plata accizelor (+3,7%, la o componentă importantă, de 33,6 miliarde lei).

Sumele primite din partea UE, în pofida neajunsurilor din îndeplinirea cerințelor PNRR, au fost de peste 42 miliarde lei, în creștere cu circa 13% în termeni nominali sau aproape cinci miliarde de lei. Intrările de fonduri europene au ameliorat cu 2,67% din PIB deficitul bugetar înaintea ultimei luni a anului.

Asistența socială, singura sub pragul de 10% creștere nominală

Avansul cheltuielilor (+13,4%) s-a plasat peste nivelul inflației. Ritmul de creștere a fost ceva mai redus în cazul cheltuielilor de personal (+11,4%). Ceea ce a păstrat bugetarii din sectorul sanitar, pe fondul unui indice de prețuri încă ridicat, în subsolul clasamentului puterii de cumpărare a salariilor.

Asistența socială a scăzut ca pondere în PIB de la 11,5%, la 11,2%, în contextul unei creșteri procentuale în termeni nominali sub pragul de 10%, cu peste trei puncte procentuale mai puțin decât ritmul creșterii veniturilor bugetare. Au avansat cu un ritm ceva mai mare alocările pentru bunuri și servicii (+10,4% nominal) și cheltuielile de capital (+12,8%).

Majorarea pe segmentul cofinanțării proiectelor susținute cu fonduri nerambursabile a fost una foarte importantă (+21%). O problemă pe termen mediu și lung, în contextul unor cotații nefavorabile pe piețele de capital, este creșterea cheltuielilor cu dobânzile. Acestea au avansat cu 10,6% în termeni nominali și totalizează până acum 1,9% din PIB.

Pe ansamblul anului trecut, s-a reușit o ameliorare a deficitului de circa 1 punct procentual. Acum obiectivul revizuit cu limitare la rezultatul de anul trecut ar presupune o încadrare într-un deficit de -1,04% pe ultima lună a anului (rezultatele operative pe decembrie au fost de -1,08% în 2019, -1,79% în 2020, -2,02% în 2021 și -1,48% în 2022).

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în martie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În scădere cu 0,4 puncte față de luna precedentă, avansul prețurilor (6,7%) a revenit sub detalii

Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro

Exporturile României au fost în februarie 2024 de aproape 8 miliarde euro (+0,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 10 miliarde euro (+1,2%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023

România s-a situat anul trecut pe locul 21 din cele 27 de state membre UE în ceea ce privește PIB/locuitor, potrivit datelor semnal publicate de Eurostat. Cu 78% din media europeană consemnată pentru 2023, am depășit Ungaria și Croația detalii

România - prima în UE la inflație, prin efect de bază

România a rămas și în februarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Deși în scădere față de luna precedentă, avansul prețurilor (7,1%) a rămas peste nivelul de detalii

 



 

Ultimele Comentarii