ECONOMIE | Ministerul Finantelor

Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-03-18 10:23

Datoria publică a României a rămas sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023, potrivit Ministerul Finanțelor.

Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 782,2 miliarde lei, în creștere semnificativă față de 666,5 miliarde lei la finalul anului 2022. Raportarea s-a făcut la PIB cumulat pentru ultimele patru trimestre anunțat conform celor mai recente date disponibile, respectiv 1.598,6 miliarde lei.

Astfel, obligațiile de plată au ajuns la 48,9% și s-au menținut sub nivelul critic de 50%, la care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor.

De reținut, raportarea datoriei publice la finele anului 2023 s-a făcut, pe datele operative disponibile, adică la noul PIB anunțat de INS, mai mare cu circa 15 miliarde lei decât cel utilizat anterior, inclusiv în calculele pentru deficitul public (dacă s-ar fi raportat datoria la acesta, respectiv 1.583,5 miliarde lei, ar fi rezultat un nivel de 49,4% din PIB, oricum sub prag).

Creșterea cu peste 117 miliarde lei a datoriei publice (+17,5%) pe parcursul anului trecut s-a făcut în condițiile unui avans economic în pierdere de viteză. Deocamdată evaluat la +2,1% pe date provizorii, chiar dacă rezultatul de referință a fost ajustat pe date semidefinitive în jos pentru anul 2022, de la +4,7% la doar +4,1%. 

Astfel, asistăm la o cursă între creșterea economică tot mai redusă de la un an la altul (+5,7% în 2021) și cea a îndatorării în creștere (+77,7 miliarde lei în 2021, +88,2 miliarde în 2022 și +116,6 miliarde lei în 2023), pe fondul unor dobânzi pe termen lung relativ ridicate. Care și-au oprit scăderea temporară după mijlocul anului și au rămas peste nivelul de 6%.

Iar asta sub presiunea obligațiilor suplimentare asumate de stat deși deficitul bugetar a înregistrat în 2023 un nivel de -5,62%, față de obiectivul inițial de -4,4% din PIB. Și în contextul promisiunilor de recalculare nesustenabilă a pensiilor, după ce indexarea anuală a acestora (+13,8%) s-a făcut mult peste creșterea salarială prognozată pe anul în curs (+9,6%).

Una peste alta, păstrarea sub cota de avarie de 50% pe date definitive până la finalul anului curent este condiționată de creșterea economică, previzionată curent la 3,4%. Or, în condițiile în care rezultatul scontat de 2,1% pe 2023 va fi confirmat, situația va fi greu de îmbunătățit în prima jumătate din 2024, după măsurile de creștere a fiscalității.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor



Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni

Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2024 a fost de circa 29 miliarde de lei (-1,67% din PIB-ul estimat la 1.738,9 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023

Datoria publică a României a rămas sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 782,2 miliarde lei, în creștere semnificativă față de 666,5 miliarde detalii

Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an

Deficitul bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2024 a fost de circa 7,9 miliarde de lei (-0,45% din PIB-ul estimat la 1.738,9 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut

Deficitul bugetului general consolidat la finele lunii august a fost de 42,2 miliarde de lei (-2,65% din PIB-ul estimat la 1.591 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Suma este cu 9,2 miliarde lei mai mare decât detalii

 



 

Ultimele Comentarii