Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, conduce delegația României care discută la Washington, în perioada 16-19 aprilie 2015, cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale, dar și cu cei ai agențiilor de rating, despre proiectul de lege privind Codul Fiscal.
Vizita oficială a delegației României are loc în cadrul Reuniunii de Primăvară a Băncii Mondiale și FMI.
Din delegație fac parte atât reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, cât și reprezentanți ai Băncii Naționale a României. Discuțiile se vor purta și pe marginea măsurilor prevăzute în proiectul de lege privind Codul Fiscal, a execuției bugetare, respectiv stadiului implementării angajamentelor convenite cu organismele financiare internaționale, se arată într-un comunicat al MFP, remis vineri AGERPRES.
Ministrul Eugen Teodorovici, va avea, în cursul zilelor de 17 și 18 aprilie, o serie de întâlniri cu Andrea Schaechter, șeful misiunii FMI în România, cu Poul M. Thomsen, director al Departamentului European al FMI, cu István Székely, șeful misiunii Comisiei Europene pentru România, dar și cu alți oficiali ai organizațiilor financiare internaționale, inclusiv cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii