Deutsche Bank anunta un program complex de restructurare

Autor:

Bancherul.ro
2015-10-19 14:52

Una dintre cele mai mari banci din Europa, Deutsche Bank, a anunțat un program complex de restructurare care va reorganiza activitatea diviziilor și modul de conducere, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.

‘Vrem să creăm o bancă mai bine controlată și mai eficientă din punct de vedere al costurilor. Noua structură și noua echipă de conducere sunt de importanță strategică pentru realizarea acestor obiective’, a afirmat directorul general al băncii germane, John Cryan.

Președintele Board-ului de supervizare, Paul Achleitner, a declarat că deciziile adoptate de conducerea băncii au fost dificile.

‘Rareori Deutsche Bank s-a confruntat cu o reorganizare atât de masivă în istoria sa. Au fost necesare decizii dure, vreau să subliniez că toate părțile implicate încearcă să obțină cele mai bune rezultate Deutsche Bank, lăsând deoparte interesele personale’, a subliniat Paul Achleitner.

Banca va răspunde mai mult decât până acum în fața clienților și a Board-ului, se arată în comunicatul Deutsche Bank.

Britanicul John Cryan, care a lucrat la JPMorgan, a venit la conducerea Deutsche Bank în iulie, înlocuindu-i pe cei doi directori generali, Anshu Jain și Juergen Fitschen.

Majoritatea schimbărilor vor avea loc la divizia de investiții bancare, care va fi împărțită în două. Activitățile de tranzacționare și vânzări vor forma divizia Global Markets, condusă de Garth Richie, actualul șef al diviziei equity. Operațiunile de corporate și tranzacții bancare vor fi incluse în divizia Corporate & Investment Banking, fiind supervizate de actualul co-director al diviziei de investiții Jeff Urwin.

Printre persoanele importante care vor părăsi banca se află: Stephan Leithner, șeful resurselor umane; Colin Fan, co-director al diviziei de investiții; Stefan Krause, șeful diviziei de tranzacții bancare globale și Michele Faissola, șeful diviziei de gestionare a activelor.

Banca a avertizat că în trimestrul trei din 2015 va înregistra pierderi înainte de taxe de șase miliarde de euro și ar putea reduce dividendele.

Deutsche Bank a anunțat recent că-și va reduce costurile anuale cu 3,5 miliarde de euro și se va retrage din mai multe țări în care operează în prezent, în ideea de a-și crește profitabilitatea.

De asemenea, în cadrul unui program de restructurare programat până în 2020, a cărui implementare va costa 3,7 miliarde de euro, grupul Deutsche Bank intenționează să reducă activele băncii sale de investiții cu 200 miliarde de euro și să închidă 200 dintre cele aproximativ 730 de sucursale.

Deutsche Bank intenționează să renunțe la un sfert din numărul total de angajați — 23.000 de persoane — în special în activitățile tehnologice și prin divizarea subsidiarei sale PostBank, au declarat recent surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Pe plan global grupul bancar va rămâne cu aproximativ 75.000 de angajați, în urma reorganizării finalizate de noul director general John Cryan, care în iulie a preluat controlul celei mai mari bănci din Germania cu promisiunea reducerii costurilor.

Deutsche Bank operează în prezent în circa 70 de țări din întreaga lume și în primul trimestru al acestui an a realizat un profit net de 544 milioane de euro, jumătate față de profitul de 1,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, după ce recent a plătit o amendă record de 2,5 miliarde de dolari pentru manipularea dobânzilor Euribor și Libor în perioada 2005 — 2009.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii